vineri, 29 martie, 2024

Stefan Iordache ar fi implinit 78 de ani. ”Ceea ce traim e o manea. De prost gust”

Distribuie:

Publicat:

Stefan Iordache a ramas pentru totdeauna in memoria publicului prin rolurile din „Hamlet“, „Richard al III-lea“, „Alex si Morris“ sau „Barrymore“, dar si pentru interpretarea memorabila a personajului Victor Petrini din filmul „Cel mai iubit dintre pamanteni“. La 10 ani de cand a disparut dintre noi, va propunem sa cititi ultimul interviu acordat de marele actor.

Stefan Iordache s-a nascut la 3 februarie 1941, la Calafat si a murit la 14 septembrie 2008, intr-un spital din Viena, Austria. Marele actor a avut o cariera de aproape jumatate de secol in teatru, film si televiziune. Iata cateva fragmente din ultimul interviu acordat de Stefan Iordache revistei Confidential, preluat de Ziarul Metropolis. Iordache recunostea atunci ca este mahnit si ca a ales sa nu se mai implice, pentru ca intreaga viata a societatii se transformase intr-o telenovela.

    Reporter: E ultimul interviu?

Stefan Iordache: Da. Si nu numai atat, este ultima mea aparitie in public, in afara scenei, acolo unde bate inima mea.

    De ce?

Nu mai vreau sa trancanesc. La ce foloseste? Sunt mahnit. Nici vehement si nici suparat. Mahnit. Vorbim cu totii in vant, pentru ca nimic nu se schimba. Aleg sa nu ma mai implic in societate. O fac pentru prima si ultima oara. Ceea ce traim este o telenovela. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovela nu mai este suficient pentru ce traim. E o manea. De prost gust. Decat sa vorbesc fara rost, nu-i mai bine sa ma uit la salcia asta?

    Dar sunteti un reper pentru Romania!

Crezi? Lumea ma stie mai degraba pentru ca am cintat cu Sanda Ladosi si mai putin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai facut eu. Nu ma indigneaza asta, ba chiar privesc situatia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au altii destula. Nu vezi cine vorbeste azi? Cine are pieptul mai bombat! Uite, iti pun si eu o intrebare. Niciodata nu am stiut ce inseamna vedeta. Explica-mi tu!

    Alegeti sa va refugiati aici, pe acesti 3.000 de metri patrati care mi se par un paradis, cu pivnita, vie, rasaduri, pitici de gradina, cu veranda asta minunata (este vorba despre casa de la Gruiu)

Da. Acest loc este ca o mana. Face parte organic din mine. Auzi linistea asta compacta? Aici poti trai linistit. Am cumparat o mie de metri aici in 1982, cu banii luati de la filmul «Glissando». Erau 90 de pruni aici. Pe primii 40 i-am taiat chiar eu, cu fierastraul pe care il vezi acolo, in cui, langa pivnita. Apoi inca doua mii, dupa Revolutie. Crezi ca as fi avut bani pentru asa ceva?

    Putem intra in pivnita?

Nu. E greu, trebuie sa ridici un chepeng din casa.

    Inseamna ca intrati rar acolo.

Nu, dimpotriva (ii lucesc ochii). Anul trecut, ciorchinii de strugure erau cat mana! Am facut, din 400 de butuci pe care-i am, 900 de litri de vin. Alb, demisec. A iesit cam tare de data asta. V-as da, dar nu e indicat pe canicula asta.

    L-ati lucrat singur?

Nu. Nu uita ca eu sunt crescut in vie. Bunicul meu avea doua hectare de vie. Avea doua sute de oi, pe care le-am pazit, asa cum, de mic, am cules via. E normala armonia mea cu acest loc. In fine, vinul trebuie vorbit cu prietenii. Trebuie cantat cu ei. L-am chemat pe vecinul meu Dan Pita, pe celalalt vecin, Papaiani, pe Mitica Popescu si l-am cules impreuna. Si l-am pus pe Nicu Gigantu sa-l cante.

    E o traditie cantatul vinului?

Nu, dar cred ca, decat sa faci si sa bei vinul de unul singur, mai bine il arunci la canal.

    V-a placut sueta.

Mi-a placut carciuma, mai corect spus. Intr-o anumita perioada, mergeam in carciumi ca sa observ oamenii, ca pregatire pentru un anumit rol. Placerea a fost sa stau la suete, pentru a comunica. Si ca iesire din starea rolului. Da. Iti fac o marturisire. Daca as lua viata de la inceput, nu stiu daca as face la fel. Am avut sansa, dar si nesansa unor roluri mari. Sansa este ca am devenit apreciat, nesansa e ca toate aceste roluri mi-au macinat cumplit nervii. Daca as fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu as mai repeta acest drum, toate aceste roluri mari. Uita-te la colegii mei de generatie, care-s ingineri sau doctori. Arata de parca-s copiii mei. Eu joc teatru, pentru ca nu stiu sa fac altceva! Daca stiam sa montez prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit sa devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a impins aici. Cand am dat admitere la Medicina, am facut vizita medicala la facultatea de Teatru. Iar cind am iesit de acolo, mi-am notat intr-un jurnal ca niciodata nu as vrea sa traiesc printre asemenea oameni. Daca teatrul e inima mea, atunci afla ca inima mea a fost cucerita treptat, in timp. Hmmm, am senzatia ca Dumnezeu m-a luat de par si m-a tras in sus. (…)

    Daca n-ati fi fost actor, ce ati fi fost?

Nu chiar ospatar, dar sigur patron de restaurant.

    Si de ce n-ati incercat?

Am incercat. Cine naiba o fi inventat carciuma? Unul destept din preistorie, care a vazut ca doi nu au unde sa bea un pahar, asa ca i-a chemat la el si a cerut sa fie platit pentru asta. Prin 1990, am incercat sa fiu patron. Am luat o firma, impreuna cu alti prieteni ingineri, dar n-am stiut sa ne descurcam. Aveam 5.000 de vaci si multe altele, dar au murit multe animale, pana cand am vandut-o lui Urzica, cel cu Coleus-ul, daca-l mai stii. Am luat, tot cu prietenii astia, pe la Obor, pe strada care se numea Kent – ca acolo se gaseau tigari pe vremuri – o carciuma, zisa “La Papa”, dupa numele fostului patron. Dar n-a mers.

    Aveti nostalgii?

Nu am decat nostalgia tineretii. E lucru de mare pret tineretea si tarziu am inteles asta. Dar fiecare varsta are rostul ei.(…)

    Ati renuntat la casa din Bucuresti?

Nu, dar nu-mi mai place orasul. E groaznic, de 15 ani ma extrag din el cat pot de mult. Ceea ce devine greu. Inainte faceam 45 de minute pana aici, acum fac doua ore. Asta e tara in care cad pasarele pe sosele, daramate de basculante, nu de cataclism. Suntem de rasul Bangladesh-ului.

    Sotia dumneavoastra m-a rugat sa nu apara in acest interviu. Dar vreau, totusi, sa-mi vorbiti despre ea.

Ce sa-ti spun? Ca ea a insistat atunci, in 1982, sa iau acest teren? Intelegi? Pentru un barbat este important sa aiba langa el o femeie care sa-l inteleaga. Ca sa fie clar: daca acest pamant e ca mana mea stanga, Mihaela e ca mana mea dreapta. Si ea face parte din mine.

    Care e sensul vietii?

Vrei sa-ti spun cuvinte mari. Cred ca sensul vietii il stie doar Dumnezeu. Noi nu putem decat sa incercam sa influentam nitel ce ne-a dat el. Asta e important, sa slujim viata.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img