În cardiologie, termenul de valvulopatie este folosit când una sau mai multe valve ale inimii sunt afectate şi devin disfuncţionale. Dintre cele 4 valve ale inimii, valva aortică este cel mai frecvent afectată (cca 4-5% din populaţia mondială), sub forma stenozei aortice.
De cele mai multe ori, stenoza aortică este secundară îngroşării şi calcificării celor trei cuspe ce alcătuiesc valva, creând un baraj în calea de ieşire a sângelui din inimă.
Această formă denumită „degenerativă” este cea mai frecventă şi este întâlnită la persoanele vârstnice, însă trebuie menţionat că stenoza aortică poate fi întâlnită şi la persoane tinere, având o afectare congenitală sau ca urmare a unei infecţii cu streptococ betahemolitic de grup A în copilărie.
Cum se manifestă stenoza aortică
Cea mai frecventă formă de stenoză aortică este cea „dobândită” (care apare în timp, în general după vârsta de 70 de ani) şi se poate manifesta prin 3 simptome:
respiraţie grea (dispnee) la efort sau în cazurile avansate şi la repaus
dureri în piept (angină pectorală) la efort sau repaus
episoade de pierdere bruscă a cunoştinţei (sincope)
Diagnosticul şi tratamentul stenozei aortice
Diagnosticul se pune pe baza ecografiei cardiace transtoracice.
Când gradul de severitate a stenozei valvulare atinge anumiţi parametri măsuraţi ecografic şi apar şi simptomele, înlocuirea valvulară devine un moment crucial, deoarece supravieţuirea scade dramatic în lipsa eliminării cât mai rapide a barajului creat de valva stenozată.
Există două metode prin care se poate trata stenoza aortică:
operaţie clasică pe cord deschis şi înlocuire valvulară
procedura minim invazivă denumită TAVI (Transcatheter Aortic Valve Implantation)
Stenoză aortică tratată minim invaziv prin metoda TAVI
Deşi conceptul de TAVI este cunoscut încă din 1965, tehnologia a permis ca prima procedură TAVI să fie efectuată abia în 2002. Metoda a fost concepută iniţial ca o alternativă mai simplă şi cu riscuri mai mici comparativ cu chirurgia clasică pentru tratamentul persoanelor cu această afecţiune ce aveau o vârstă foarte înaintată şi, implicit, un risc chirurgical foarte ridicat.
Însă, odată cu perfecţionarea metodei, studiile au arătat că şi pacienţii cu risc chirurgical intermediar pot beneficia de acest tratament la fel de eficient. Astăzi, metoda este larg folosită pe plan mondial, în special datorită riscului de mortalitate mic şi a recuperării rapide post-intervenţie.
