miercuri, 24 aprilie, 2024

Stephane Richard luptă pentru prelungirea mandatului de director general Orange

Distribuie:

Publicat:

Stephane Richard de la Orange a anunţat că vrea să obţină al patrulea mandat de director general al celui mai mare operator francez de telecomunicaţii, după ce actualul mandat expiră în mai 2022, transmite Reuters.

Într-un interviu acordat sâmbătă publicaţiei franceze Journal du Dimanche (JDD), Stephane Richard a declarat că recentele schimbări de guvernanţă în principalele firme din Franţa au dus la separarea funcţiilor de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general, deschizând calea pentru o conducere duală.

"Bineînţeles, va fi de competenţa acţionarilor Orange să decidă la momentul potrivit", a afirmat şeful companiei de telecomunicaţii, adăugând că ar vrea să rămână în funcţie.

"Aceasta este dorinţa mea deoarece această firmă este foarte importantă pentru mine", a explicat Richard.

Acesta s-a confruntat anul acesta cu presiuni după ce o pană la echipamentele responsabile de direcţionarea apelurilor a împiedicat masiv accesul la numerele de urgenţă (15/17/18/112) şi la liniile fixe în data de 2 iunie, între 18:00 şi miezul nopţii, iar numeroase servicii de urgenţă au fost greu accesibile în toată Franţa.

Guvernul francez deţine 23% din Orange.

Orange, fostul France Telecom, este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume, fiind prezent în 26 de ţări, inclusiv în România. La data de 28 iulie 2021, Comisia Europeană (CE) a aprobat, condiţionat, acordul anunţat la 9 noiembrie 2020 între OTE şi Orange România pentru vânzarea pachetului de acţiuni de 54% pe care OTE îl deţine în Telekom Romania Communications SA ("TKR"), informează agerpres.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img