miercuri, 24 aprilie, 2024

SUA intenţionează să evacueze afganii care au lucrat pentru forţele americane, înaintea retragerii trupelor

Distribuie:

Publicat:

Statele Unite intenţionează să îi evacueze, înainte de retragerea completă a trupelor lor din Afganistan, pe afganii care au lucrat pentru forţele americane ca interpreţi şi care se tem de represalii, a transmis joi un înalt oficial, sub acoperirea anonimatului, relatează AFP.

Obiectivul acestei evacuări în afara Afganistanului este ca persoanele vizate să fie în securitate în perioada în care li se analizează cererea pentru viza de imigrare, scrie Agerpres.ro.

"Am identificat un grup de solicitanţi de SIV (vize speciale pentru imigranţi – n.r.) care au fost interpreţi şi care vor fi relocalizaţi în afara Afganistanului înainte de încheierea retragerii trupelor (…), pentru a finaliza procesul prin care solicită viză", a spus oficialul citat.

Nu au fost precizate numărul persoanelor vizate şi destinaţia lor.

Aproximativ 18.000 de afgani care au lucrat pentru forţele americane, în special ca interpreţi, speră să obţină o viză de imigrare spre SUA, temându-se de represalii dacă talibanii ar reveni la putere la Kabul.

Însă procedura este extrem de lungă, iar ei riscă să rămână blocaţi la Kabul fără viză dacă guvernul afgan se prăbuşeşte la scurt timp după plecarea trupelor străine.

Numeroşi membri ai Congresului şi organizaţii de apărare a drepturilor omului cer administraţiei Biden să îi evacueze în insula Guam, din Pacific, pe afganii ale căror dosare sunt în aşteptare.

Pentagonul a transmis de mai multe săptămâni că a început pregătirile pentru o evacuare în masă care, dacă se va dovedi necesar, ar putea încetini retragerea totală a forţelor americane din ţară.

Joe Biden a dispus în aprilie plecarea a 2.500 de soldaţi încă prezenţi în Afganistan până la 11 septembrie, ziua în care se vor marca 20 de ani de la atentatele din 2001 care au provocat invazia americană în această ţară.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img