vineri, 26 aprilie, 2024

SUA someaza Iranul sa suspende activitatile balistice: ‘Nu vom sta pasiv’

Distribuie:

Publicat:

SUA au avertizat Iranul cu privire la continuarea lansărilor spaţiale şi i-au cerut Teheranului să înceteze orice activitate legată de rachetele balistice, a declarat joi secretarul de stat american Mike Pompeo, citat de Reuters.

''Statele Unite nu vor sta pasive la modul în care politicile distructive ale regimului iranian expun riscului stabilitatea şi securitatea internaţionale'', a menţionat Pompeo într-o declaraţie, scrie agerpres.ro.

''Sfătuim regimul să reconsidere aceste lansări provocatoare şi să înceteze toate activităţile privitoare la rachete balistice pentru a evita o izolare diplomatică şi economică şi mai mare'', a spus oficialul american.

În urmă cu zece zile, Iranul a anunţat că este pregătit să răspundă oricărei acţiuni ostile din partea SUA, dar a precizat că nu consideră o ameninţare semnificativă sosirea unui portavion american, săptămâna trecută, în zona Golfului.

Portavionul USS John C. Stennis a intrat la 21 decembrie în Golful Persic, punând capăt astfel unei absenţe îndelungate a portavioanelor americane în regiune, pe fondul creşterii tensiunilor diplomatice dintre Washington şi Teheran.

Relaţiile dintre SUA şi Iran s-au tensionat începând din luna mai, când preşedintele american Donald Trumpa anunţat că îşi retrage ţara din acordul internaţional privind programul nuclear iranian şi a reintrodus sancţiuni asupra băncilor şi sectorului energetic din Iran.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img