vineri, 29 martie, 2024

Super-imunitate pentru sefii BNR: Liderii aflati in conflict de interese, demisi doar prin vot in Parlament – proiect

Distribuie:

Publicat:

Liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, a depus un proiect de lege pentru modificarea legii de funcționare a Băncii Naționale (BNR), prin care elimină posibilitatea ca ministrul Finanţelor Publice şi un secretar de stat din minister să participe la şedinţele Consiliului de Administraţie al BNR, potrivit Mediafax.

 

El arată în expunerea de motive că proiectul de lege are în vedere "soluționarea aspectelor de neconformitate cu Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, sesizate în Rapoartele de Convergență ale Băncii Centrale Europene (BCE) și ale Comisiei Europene din anul 2018, precum și în scopul elaborării noului cadru de funcționare a BNR anterior intrării în zona euro".

Totodată, propunerea legislativă mai adaugă o prevedere prin care membrii CA şi salariaţii cu funcţii de conducere ai BNR care se regăsesc în regimul incompatibilității și conflictelor de interese pot fi demiși doar dacă Parlamentul constată că aceștia încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sau dacă se fac vinovați de abateri grave.

În același timp, proiectul de act normativ abrogă alineatul (4) din articolul 52, prin care BNR poate utiliza informațiile primite, de natura secretului profesional, numai în următoarele situații:

"a) verificarea îndeplinirii condiţiilor referitoare la constituirea instituţiilor de credit; b) supravegherea, la nivel individual şi consolidat, a activităţii instituţiilor de credit, în special a lichidităţii, solvabilităţii, expunerilor mari, procedurilor administrative şi contabile şi a mecanismelor de control intern ale acestora; c) aplicarea de sancţiuni; d) contestarea de către instituţiile de credit a actelor administrative emise de Banca Naţională a României; e) derularea unor proceduri judiciare iniţiate în baza art. 83 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare".

Propunerea legislativă este înregistrată pentru dezbatere la Senat, prim for sesizat. Camera Deputaților fiind decizională în acest caz.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img