vineri, 19 aprilie, 2024

Surpriza de la miezul noptii: Au fost publicate, in Monitorul Oficial, normele pentru retragerea din Pilonul II de pensii

Distribuie:

Publicat:

Cetățenii care au cotizat cel puțin 5 ani la Pilonul II pot cere încetarea plății contribuției, după ce Monitorul Oficial a publicat norma pentru modificarea Normei ASF privind aderarea și evidența la fondurile de pensii administrate privat, potrivit mediafax.

Monitorul Oficial publică și modelul cererii privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat care trebuie completată.

Cererea privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat are drept efect încetarea plății contribuțiilor începând cu contribuția aferentă lunii în care a fost depusă cererea.

În cazul celor care se retrag, cei 3,75% din cota de 25% de CAS care mergeau în contul pensiei private vor fi virați în sistemul public de pensii.

Administratorii de Pilon II gestionau, la finalul anului trecut, fonduri de pensii de 10,2 miliarde de euro pentru 7,25 de milioane de români, obținând în toată perioada de funcționare un randament mediu anualizat de peste 8%, cel mai ridicat dintre toate sistemele similare din Europa.

Retragerea din Pilonul II a fost una dintre măsurile prevăzute în OUG 114/2018.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img