joi, 28 martie, 2024

SURSE – Acord în Coaliție. Guvernul se va reuni marți să adopte ordonanța pentru facturile la energie

Distribuie:

Publicat:

Partidele din coaliția de guvernare s-au înțeles, luni, pe marginea unui set de măsuri privind plafonarea prețurilor la curent și gaze de la 1 februarie, au spus surse din arcul guvernamental pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Potrivit surselor citate, furnizorii de energie care nu respectă legea și emit facturi umflate sau nu aplică reducerilor destinate populației, dar și furnizorii care nu refac toate facturile greșite emise deja ar urma să fie amendați cu 200.000 de lei, au decis luni seară membrii coaliției.

Guvernul se va reuni marți, de la ora 16.00, pentru a adopta OUG care introduce un nou plafon al prețurilor la energie. Printre măsurile care ar urma să fie introduse de Guvern se numără și:

– Scăderea plafonului la energie electrică de la 1 leu la 0,8 lei per KW. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 de KW la 500 de KW pentru care se calculează acest preţ, practic reiese o compensare de 0,291 lei per KW, ceea ce va însemna că la consumator se va percepe 0,68 bani pe KW. Pentru IMM-uri, pentru consumatorii mari, non-casnici, va fi plafonat preţul la energie electrică la un leu pe KW.

– La gazele naturale, plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei pe KW, iar limita de consum pentru 5 luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 KW. De asemenea, se va aplica un discount de 40%, de la 33 la 40%, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei per KW. Pentru IMM-uri, şcoli, spitale, biserici, industria alimentară se va asigura un preţ de 0,37 lei per KW.

Peste două milioane de facturi pentru furnizarea energiei electrice au fost deja recalculate, în urma controalelor efectuate fiind date amenzi în valoare de peste 600.000 lei, potrivit ANRE.

De asemenea, ANPC a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 195.000 de lei companiilor furnizoare de electricitate şi de gaze naturale, pentru nerespectarea legii în emiterea facturilor.

Săptămâna trecută, Executivul a introdus obligativitatea recalculării facturilor la energie emise eronat, cele unde nu au fost aplicate mecanismele de plafonare şi compensare, furnizorii având obligaţia recalculării în termen de 15 zile, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img