vineri, 29 martie, 2024

Sute de mineri PROTESTEAZA in curtea Complexului Energetic

Distribuie:

Publicat:

Peste 400 de mineri din schimbul intai de la minele Lonea, Lupeni si Vulcan care ar fi trebuit sa intre in subteran in schimbul intai protesteaza, joi dimineata, in curtea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petrosani, cerand demisia conducerea societatii, pe care o acuza de incompetenta, potrivit Mediafax.

Cei aproximativ 400 de mineri, imbracati in salopete de lucru si cu lampi de mina, au decis, luni dimineata, sa se solidarizeze cu colegii lor de la Lonea care au declansat protestele cu o zi in urma.

Minerii au facut un foc in curtea CEH, iar de cate ori ajunge la sediu cate un reprezentant al administratiei acestia huiduie si striga “Hotii”, “Demisia”, Nu ne enervati, ca o sa regretati”, “Va rugam sa ne scuzati, nu producem cat furati”, “Hotii, hotii” si au cantat “Deschide usa, crestine”.

Liderul minerilor de la Vulcan, Ioan Ciobotaru, a spus ca minerii din schimbul patru de la Lonea care s-au blocat in subteran miercuri noapte au iesit din mina joi, in jurul orei 7.00, in timp ce ortacii care au protestat, pe parcursul noptii, in curtea Complexului Energetic Hunedoara au plecat acasa, fiind inlocuiti de colegii lor din schimbul intai.

Minerii asteapta sa ajunga de la Deva directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu, unul din membrii echipei de conducere caruia ei ii cer demisia.

Sursa: realitatea.net

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img