sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Taiwanul anunță că va deschide o linie de credit de un miliard de dolari pentru a susţine Lituania

Distribuie:

Publicat:

Taiwanul a anunţat marţi că va deschide o linie de credit de un miliard de dolari pentru a susţine comerţul cu Lituania, unde companiile sunt afectate de un conflict cu China privind relaţiile sale diplomatice cu Taipei, relatează AFP.

Lituania a permis Taiwanului să deschidă o reprezentanţă diplomatică la Vilnius în noiembrie. Această decizie a provocat furia Chinei, care nu recunoaşte statutul de stat al insulei pe care o consideră una dintre provinciile sale.

Ca retorsiune, China a limitat legăturile diplomatice şi comerciale cu ţara europeană şi liderii de companii, iar responsabili lituanieni afirmă că Beijingul blochează importurile provenind din micul stat baltic.

Săptămâna trecută, Taiwanul a anunţat lansarea unui fond de 200 de milioane de dolari (176 de milioane de euro) pentru a investi în Ucraina, potrivit Agerpres.ro.

De această dată, Taipeiul anunţă o linie de credit de un miliard de dolari.

Aceste fonduri vor fi "disponibile pentru orice proiect care poate fi benefic pentru dezvoltarea industrială între Taiwan şi Lituania", a declarat ministrul taiwanez al Consiliului naţional de dezvoltare, Kung Ming-hsin.

El a subliniat că Taiwanul "va face tot posibilul" pentru a susţine companiile lituaniene afectate de conflictul cu Beijingul.

În cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul lituanian al economiei, Ausrine Armonaite, Kung a precizat că fondurile vor fi orientate cu prioritate spre sectoarele semiconductorilor, laserelor şi sateliţilor.

Potrivit lui Ausrine Armonaite, experţii lituanieni şi taiwanezi din industria de semiconductori se vor întâlni în curând. "Cred că va fi o mare oportunitate pentru companiile lituaniene şi taiwaneze", a declarat ea.

Lituania intenţionează să-şi deschidă propriul birou comercial în Taiwan în 2022.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img