miercuri, 24 aprilie, 2024

Tanar in varsta de 16 ani, descoperit la volan de politistii de frontiera din BEREZENI

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat, în zona de responsabilitate, un minor în vârstă de 16 ani care conducea un autoturism.

În data de 25 decembrie, în jurul orei 22.50, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni, a oprit pentru control, pe raza localității Berezeni, un autoturism înmatriculat în România.

" Cu ocazia efectuării controlului, colegii noştri au constatat că în autoturism se află şapte persoane,  un tânăr în vârstă de 21 de ani şi şase minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani şi că autoturismul era condus de unul dintre minori, în vârstă de 16 ani, care nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat şi că unul dintre pasagerii de 16 ani figurează plasat în carantină la domiciliu până la data de 01.01.2022." declara cei de la frontiera

Cu privire la aspectele constatate, tânărul de 16 ani aflat la volan a declarat că autoturismul aparţine mătuşii lui şi pentru că era nemulţumit de modul de a şofa al tânărului de 21 de ani, posesor de permis de conducere valabil, a decis să conducă el însuşi autoturismul.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar echipajul de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Murgeni chemat la faţa locului a aplicat sancţiunea prevăzută pentru nerespectarea măsurii carantinării.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img