News Flash:

Teach for Romania selectează ONG-uri din județele Ilfov, Călărași, Brașov, Iași și Vaslui, pentru un impact mai puternic în educație

22 Iunie 2022
157 Vizualizari | 0 Comentarii
thumbnail

Aproape un sfert din fiecare generație de elevi se pierde până la sfârșitul ciclului gimnazial, în mediul rural. Sunt școli care pornesc cu 8 clase arhipline de clasa I și ajung la o singură clasă de a VIII-a, cu multe bănci goale. Pentru copiii din mediile vulnerabile, greutățile pe care e nevoie să le depășească sunt parcă nemeritat de multe și pare că îi acaparează din toate părțile.

Conștienți de multele probleme cu care copiii din medii vulnerabile se confruntă, ONG-uri din societatea civilă se mobilizează în mod constant, pentru a acoperi nevoile lor și pentru a le putea facilita accesul la educație. Însă din păcate, în multe cazuri, capacitățile acestor organizații sunt de multe ori reduse iar intervențiile sunt punctuale. Conform unui studiu World Bank, din 2020, nevoile ONG-urilor sunt următoarele: pregătire suplimentară pe strângere de fonduri (74%), dezvoltare de parteneriate naționale și internaționale (57%) , management de resurse (48%), gestionarea culturii organizaționale (46%), gestionarea imaginii publice (43%).

Plecând de la acest studiu a fost lansat proiectul „Împreună pentru educație”. Proiectul este derulat de Teach for Romania cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este acela de a crește capacitatea ONG-urilor mici și mijlocii de a dezvolta și desfășura intervenții sustenabile ce susțin respectarea dreptului la educație, copiilor din comunități defavorizate. Organizațiile vizate sunt asociații, fundații ce oferă servicii care facilitează accesul la educație pentru copii din comunități dezavantajate din județele Ilfov, Călărași, Brașov, Iași și Vaslui. 

„Educația este dependentă și de factori din afara școlii, iar dacă ne dorim un sector ONG puternic și eficient, avem nevoie să investim în organizații și în oameni. De aceea, prin acest proiect, timp de 2 ani de zile, vom sprijini dezvoltarea a 20 de ONG-uri mici și mijlocii, prin intervenții adaptate, în urma unei analize de nevoi, și le vom ajuta în creșterea capacității de strângere de fonduri, management organizațional și managementul relațiilor cu autoritățile publice, prin training-uri, coaching și mentorat”, spune Oana Slion, Director Fonduri și Fundații, Teach for Romania.

În prezent, proiectul se află în faza de selecție a organizatiilor care vor fi implicate în proiect. În acest moment sunt deja înscrise 14 organizații iar scopul final este să fie înscrise 20 de ONG-uri.

Sunt căutate acele organizații care: activează în zonele rurale din județele Călărași, Brașov, Iași, Ilfov și Vaslui; au ca obiect de activitate sănătatea, nevoile de bază, infrastructura sau serviciile sociale; au ca beneficiari unul dintre segmentele: copii 5-6 ani; copii 7-10 ani; copii 11-14 ani; părinți de copii cu vârsta de 5-14 ani; școli cu grad de defavorizare <=3, conform metodologiei proiectului Școala pentru Toți; sunt ONG-uri mici sau mijlocii, cu maxim 50 de angajați.

Mai multe despre cum se pot înscrie ONG-urile și alte detalii relevante despre proiect, pot fi regăsite aici: https://impreunapentrueducatie.ro/.

„Din provocările întâlnite de-a lungul timpului am învățat că noi, cei care lucrăm în ONG, trebuie strângem rândurile, dacă vrem să avem impact în viața copiior din programele noastre. Teach for Romania este un model de profesionalism, dedicare și inovație în educație și ne-am bucurat să avem oportunitatea de a învăța de la cei mai buni. De asemenea, considerăm că implicarea în acest proiect

este contextul ideal pentru a învăța de la alte ONG-uri, de a împărtăși experiențe, de a avea acces la modele de bună practică și de a crește în mod sănătos ca organizație. ” (Alina Ciortescu, Director de programe Asociația „Bună Ziua Copii din România”).

Asociația „Bună Ziua, Copii din România” (BZRO) este una dintre organizațiile implicate în proiect. Organizația intervine în Bârlad, județul Vaslui, în domeniul protecției drepturilor copilului.  Asociația este acreditată ca furnizor de servicii sociale pentru servicii de consiliere socială, consiliere psihologică, socializare și petrecerea timpului liber, informare, oferite copiilor separați sau cu risc de separare de părinți.

Înscrierea în proiect „Împreună pentru educație” se poate face urmărind pașii simpli de aici: https://impreunapentrueducatie.ro/ce-facem-in-acest-proiect/.

Despre Teach for Romania:

Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 8 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el. În anul școlar 2021-2022, 118 cadre didactice fac parte din programul nostru și predau în 94 de școli, din 22 de județe. De asemenea, ne bucurăm că, din comunitatea noastră de 176 alumni, absolvenți ai programului, jumătate au ales să rămână la catedră în școli publice din România, dezvoltând și inovând cultura organizațională a acestora. Întreaga noastră comunitate de profesori ajunge astfel la aproximativ 20 000 de copii.

Despre Active Citizens Fund România:

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1561 (s) | 34 queries | Mysql time :0.050972 (s)