joi, 18 aprilie, 2024

Thomas Tuchel, trimis in tribuna la meciul in care PSG a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de o echipa din liga a III-a

Distribuie:

Publicat:

Antrenorul Thomas Tuchel a fost foarte nervos în meciul în care echipa lui, PSG, s-a chinuit să învingă formaţia Villefranche Beaujolais, locul 13 în liga a treia, în optimile de finală ale Cupei Franţei.

Tehnicianul german a fost trimis în tribună de arbitru pentru proteste, în minutul 73. După meci, Tuchel a spus că nu a înţeles decizia centralului.

"I-am spus doar că la faza respectivă nu era de ajuns un cartonaş galben (n.r. – după un fault al lui Ndiaye asupra lui Leandro Paredes), niciun cuvânt în plus. Dacă asta este suficient pentru a fi exclus… Trebuie să accept, dar este dificil. Am spus o singură frază", a declarat Tuchel, potrivit lequipe.fr.

Antrenorul va sta pe bancă la meciul cu Bordeaux, din campionat, programat sâmbătă, pentru că audierea lui în faţa comisiei de disciplină va fi miercurea viitoare.

Fără Neymar, accidentat, formaţia Paris Saint-Germain s-a calificat, miercuri, în sferturile Cupei Franţei în urma victoriei, scor 3-0, cu echipa Villefranche Beaujolais, după prelungiri.

Golurile au fost marcate de Draxler (103), Diaby (113) şi Cavani (119).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img