joi, 18 aprilie, 2024

Traderul de produse agricole Cargill începe să îi plătească pe fermierii americani pentru a trece la agricultura regenerativă

Distribuie:

Publicat:

Traderul de produse agricole Cargill Inc. a început să îi plătească pe fermierii americani pentru ca aceştia să adopte practici agricole care cresc sănătatea solului şi captează carbonul în sol, informează Bloomberg.

Potrivit Cargill, astfel de practici agricole, regrupate sub denumirea de agricultură regenerativă, vor crea noi surse de venituri pentru fermieri şi vor permite clienţilor să cumpere bunuri de consum de la Cargill pentru a-şi îndeplini obiectivele de sustenabilitate.

Blocarea carbonului în sol ajută la eliminarea gazelor cu efect de seră iar fermierii ar putea juca un rol important în încetinirea schimbărilor climatice prin utilizarea unor practici agricole mai prietenoase cu mediul. Sectorul agriculturii este responsabil pentru 10% din totalul emisiilor de CO2 ale SUA.

În timp ce alte companii, inclusiv Indigo Ag, au început să îi plătească pe fermieri să capteze carbon în sol, Cargill susţine că abordarea sa, care se întinde de la câmp şi până la produsele finite precum carne şi nutreţ pentru animale, îi conferă un avantaj.

"Acţionăm ca o punte între fermieri şi companiile care produc bunuri de consum. Trebuie să producem mâncare şi în acelaşi timp să ajungem la un rezultat prietenos cu mediul", a declarat Ben Fargher, vicepreşedinte responsabil cu sustenabilitatea la Cargill, informează Agerpres.ro.

Programul celor de la Cargill face parte dintr-un angajament mai amplu destinat introducerii practicilor de agricultură regenerativă pe o suprafaţă de aproximativ patru milioane de hectare de teren din America de Nord până în 2030. Tehnicile de agricultură regenerativă includ cultivarea de culturi intermediare, care sunt plantate după culturile principale, pentru a ajuta la reducerea eroziunii solului.

Până acum, fermierii din statele Illinois, Indiana, Ohio, Arkansas, Missouri şi Tennessee s-au înscris în acest program.

Archer Daniels Midland Co, Bunge, Cargill Inc şi Louis Dreyfus Co., regrupate popular sub acronimul ABCD, sunt cele patru mari grupuri care domină industria mondială a tranzacţiilor cu cereale. Traderii de cereale fac bani din achiziţionarea, vânzarea, stocarea şi transportul recoltelor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img