News Flash:

Traficant de migranţi căutat de autoritățile din Austria şi România, depistat la controlul de frontieră în Oancea

21 Iunie 2022
131 Vizualizari | 0 Comentarii
55930a1b c253 4251 8d12 3f02ac3dfbeb

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Oncea au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, căutat de autorităţile din Austria şi România, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În data de 18 iunie  a.c., în jurul orei 21.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea /I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager  într-un autocar, un bărbat cu cetățenie română şi R. Moldova, în vârstă de 30 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului sunt emise două alerte de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare de către autorităţile din Austria, respectiv de către autorităţile din România, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1394 (s) | 34 queries | Mysql time :0.050309 (s)