vineri, 19 aprilie, 2024

Tragedie in Somalia – Cel putin 10 morti si 12 raniti, in explozia unui microbuz

Distribuie:

Publicat:

Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa şi au fost12 rănite, duminică, în explozia unui dispozitiv exploziv la trecerea unui microbuz, în apropiere de Mogadishu, a anunţat Ministerul informaţiilor din Somalia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Cel puţin 10 civili au fost ucişi într-o explozie în regiunea Lafole în această dimineaţă'', potrivit unui comunicat al ministerului, adăugând că victimele erau în drum spre o înmormântare.

"A fost oribil (…) dispozitivul exploziv s-a declanşat când a trecut microbuzul şi l-a distrus complet", a declarat unul dintre martori, Daud Doyow. "Corpurile civililor au fost sfârtecate", a adăugat el.

Un alt martor, Abdirisak Adan, a afirmat că în microbuz se aflau ''peste 20 de persoane'' şi că 10 au murit pe loc, ''celelalte fiind grav rănite'' şi transportate la spital.

Atacul nu a fost revendicat imediat, dar Somalia este supusă frecvent atacurilor grupării jihadiste Al-Shebab, asociată cu Al-Qaida, în care sunt ucişi deseori civili.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img