marți, 19 martie, 2024

Traian Basescu, despre alegerile locale: ‘Numai prin vot clasic este o crima! Va fi o actiune de raspandire masiva a pandemiei’

Distribuie:

Publicat:

Traian Băsescu, candidatul PMP la alegerile locale pentru Primăria București, este de părere că organizarea scrutinului electoral în condițiile epidemiologice actuale este periculoasă. ”Este o crimă!”, a spus, joi seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, actualul europarlamentar când a vorbit despre alegerile organizate în stilul clasic. Totodată, Băsescu a spus și cum va completa rubrica în care trebuie să spună dacă a colaborat sau nu cu fosta Securitate.

”Dacă mergem la alegeri și luăm ștampila și o dăm la următorul, intrăm într-o cabină de 1/1 mp, dacă luăm buletinul de pe masă și apoi vine și altul, dacă ne suflăm în ceafă unul altuia, nu se poate. Va fi o acțiune de răspândire masivă a pandemiei. Soluția este să organizeze alegerile locale acolo unde nu sunt focare prin votul clasic, iar unde sunt focare, prin corespondență. Cred că asta e singura soluția. Numai prin vot clasic este o crimă!

Eu voi spune că am proces la Înalta Curte, cu CNSAS, acolo unde se întreabă dacă am colaborat cu Securitatea și că am patru adeverințe de necolaborare. Acum nu am o decizie definitivă de colaborare.”, a declarat Traian Băsescu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img