News Flash:

Trei alimente care vindecă arsurile solare. Trucul pe care oricine trebuie să-l știe

24 Iunie 2022
543 Vizualizari | 0 Comentarii
img 2

A sosit sezonul estival, moment în care toată lumea își dorește aibă o piele bronzată și nu albă, astfel că cei care nu au apucat să meargă la solar vor să se trezească peste noapte cu tenul mult visat. Prin urmare, singura soluție este să stea în plin soare, deși nu este sănătos, iar mai apoi o să sufere de arsuri solare. Dacă și tu ai făcut asta, iată trei alimente care vindecă arsurile de la expunerea excesivă la soare!

Cel puțin o dată ai ajuns acasă de la plajă și ai observat că ești extrem de roșu și că te-ai ars la soare, astfel că primul lucru care ți-a venit în cap a fost să mergi la farmacie și să cumperi o soluție prin care toată roșeața o să dispară.

Ei bine, nu pentru a nu mai da o avere și pentru a nu mai aștepta rezultatele zile la rând, trebuie să știi că există trei alimente care tratează arsurile solare foarte eficient. Mai concret, este vorba despre rodii, castraveți și cartofi.

Cum poți scăpa de arsurile solare acasă

Atât rodiile, cât și cartofii și castraveții sunt un remediu minunat atât pentru profilaxia arsurilor solare cât şi pentru tratarea lor. Pe perioada verii, în special în zilele în care faci plajă, este recomandat să consumi rodii, însă dacă arsurile sunt dejape corpul tău, aşază felii de cartofi pe ele şi disconfortul va dispărea rapid.

De asemenea, după cum știm cu toții, castraveţii sunt un alt aliment cu acţiune calmantă pentru pielea arsă de soare, așa că înainte de expunerea la razele puternice poţi amesteca suc de castraveţi cu puţină glicerină şi apă de trandafiri și să pui pe piele. Totodată pentru a le trata foloseşte un piure de castraveţi, iar senzația de arsură și durere o să treacă.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0899 (s) | 23 queries | Mysql time :0.027122 (s)