News Flash:

Trimisul ONU pentru supravegherea arministitiului de incetare a focului in vestul Yemenului si-a inceput misiunea

6 Februarie 2019
452 Vizualizari | 0 Comentarii
media 143936781587876200

Noul şef al echipei ONU care monitorizează acordul de încetare a focului din oraşul Al Hudaydah din vestul Yemenului a ajuns marţi în capitala Sanaa, relatează DPA, potrivit agerpres.ro.

ONU a aprobat săptămâna trecută numirea fostului general danez Michael Lollesgaard la conducerea misiunii de observare, în locul lui Patrick Cammaert.

Lollesgaard a ajuns în Sanaa cu o echipă de mai mulţi observatori, a declarat o sursă aeroportuară pentru DPA.

Acordul de încetare a focului pentru oraşul Al Hudaydah a intrat în vigoare la 18 decembrie, în urma unor discuţii de pace sprijinite de ONU în Suedia între rebelii Houthi aliaţi cu Iranul şi guvernul yemenit susţinut de Arabia Saudită.

Al Hudaydah a fost un punct major de conflict între guvern şi rebelii Houthi. Oraşul şi portul său vital s-au aflat sub controlul rebelilor de la sfârşitul lui 2014, când Houthi au cucerit capitala Sanaa şi alte părţi din Yemen.

Coaliţia internaţională condusă de Arabia Saudită, care a lansat o campanie militară în 2015 pentru a lupta împotriva rebelilor, a început anul trecut o ofensivă împreună cu forţele guvernamentale pentru a elibera Al Hudaydah, până când negocierile de pace din Suedia au adus un calm relativ în provincie.

Acordul prevede un armistiţiu pentru întreaga provincie şi retragerea combatanţilor. Totuşi, s-a produs o stopare a retragerii luptătorilor, iar ambele tabere se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului.

Documentul de la Stockholm include şi un schimb de prizonieri care ar urma să ducă la transferul între cele două părţi a circa 16.000 de deţinuţi.

Reprezentanţi ai guvernului şi ai rebelilor Houthi au început marţi, în capitala Iordaniei, Amman, a doua rundă de întâlniri "tehnice", în contextul eforturilor "de a avansa cu implementarea" acordului, potrivit ONU

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1305 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011705 (s)