joi, 18 aprilie, 2024

Tristul destin al țareviciului Alexei

Distribuie:

Publicat:

Tristul destin al țareviciului Alexei . Înainte ca Alexei să se nască, Alexandra îi dăruise lui Nicolae patru fiice. Micul moştenitor era bolnav de hemofilie, boala netratabilă la acea vreme ce ducea la moarte sigură.

Familia regală a ales să nu divulge nimic despre suferinţă tânărului moştenitor, datorită fragilităţii aristocraţiei din acel timp.

Alexandra a căutat ajutor peste tot. L-a întâlnit pe Grigori Rasputin de care uşor, uşor Alexandra a devenit indepedenta.

Sacrificiul țarului Nicolae

Din dorinta de a fi iubit de către supuşii sai țarul Nicolae ar fi putut accepta sistemul monarhic constituțional. Astfel ar fi devenit un împărat reformator.

Influenţă de soţiei, rudelor şi politicienilor reacţionari au făcut ca acest lucru să devină imposibil.

Calitățile personale ale lui Nicolae ar fi permis acestuia să devină un monarh constituțional tot atât de bun ca și contemporanii lui.

Moștenirea primită de Nicolae de la predecesorii săi a fost însă diferită. Mai exact una cu o importantă încărcătură de misticism.

Țarul chiar putea fi iubit ca un tată și un dumnezeu de supușii lui. Acesta putea conduce Rusia secolului al XX-lea bazându-se doar pe propria-i „inspirație divină.”

Complexitatea statului modern au făcut anacronice astfel de fantezii în materie de cârmuire, pentru administrarea căruia era deja necesară conjugarea eforturilor, competențelor și talentului întregii națiuni.

Tristul destin al țareviciului Alexei

În timpul pelerinajului la Moscova (locul încoronării fondatorului dinastiei Romanovilor) cu ocazia sărbătoririi tricentenarului familiei domnitoare, țareviciul Alexei a suferit o criză de slăbiciune.

Aceasta a fost provocată de hemofilie exact în momentul în care convoiul imperial parcurgea, la pas, ultimele sute de metri înaintea intrării în catedrala Uspensky.

Procesiunea s-a oprit în mijlocul mulțimii de preoți cântând, pentru că tânărul moștenitor să fie purtat pe sus de membrii din garda cazacilor, din public în acest moment auzindu-se exclamații de mâhnire.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img