joi, 25 aprilie, 2024

Trucul rapid de conturare a feței. Așa pari mai slabă în toate selfie-urile pe care ți le faci

Distribuie:

Publicat:

Bineînțeles, orice femeie își dorește o față care arată frumoasă și subțire în același timp. De multe ori, multe femei ezită să posteze imagini sau selfieuri pe rețelele de socializare, de teamă că nu arată așa cum și-ar fi dorit. Am pregătit pentru tine cel mai tare truc de conturare a feței, care te ajută să pari mai slabă.

Efectul se vede atât în fotografii, cât și în realitate. Uneori, chiar dacă ai doar câteva kilograme în plus, acestea sunt mult mai vizibile în imagini. Așadar, acest truc te va scoate din încurcătură și nu ai nevoie decât de puțin machiaj.

Trucul rapid de conturare a feței

Conturarea este o tehnică pentru sculptarea feței. Spre deosebire de fondul de ten și corectorul de zi cu zi, pe care de obicei dorim să se potrivească exact cu pielea noastră, conturarea se face cu un ton mai închis.

De ce?! Deoarece această tehnică este folosită întocmai pentru crearea unui efect de umbră și lumină. Nu trebuie să fii profesionist în ale machiajului pentru a apela la o astfel de tehnică, ci ai nevoie de un produs cu care să faci acest contouring și puțină îndemânare.

Puteți folosi două nuanțe de corector sau fond de ten, sau bronzant, iluminator sau chiar fard de pleoape sau pudră de sprâncene pentru a contura fața. Conturarea ar trebui să vă îmbunătățească forma naturală a feței.

Cu ce fel de produse se face conturarea feței

De asemenea, conturarea va scoate oarecum în evidență structura osoasă și forma feței. Ca întotdeauna, începeți cu îngrijirea pielii: spălați-vă fața și aplicați cremă hidratantă, apoi aplicați primer. Primerul acționează ca un tampon între produsele de îngrijire a pielii și produsele de machiaj.

Uniformizează pielea cu puțin fond de ten și/sau corector în nuanțe care se potrivesc cu nuanța și subtonul natural al pielii. Apoi urmează punctul culminant, adică conturarea, tehnica care te ajută să ”slăbești” în poze.

Cel mai simplu și la îndemână mod de a contura fața este să luați nuanța mai închisă și să o folosiți pentru a crea o umbră sub pomeți. Urmați forma naturală a maxilarului și a tâmplei

Joacă-te cu linii diferite, sculptându-ți fața cu umbre până când arată așa cum îți dorești. Ulterior, pentru un aspect și mai vizibil, e important să aplicați nuanța mai deschisă sau un iluminator pe zonele feței care reflectă lumina în mod natural.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img