vineri, 26 aprilie, 2024

Trupa Florence + The Machine îşi anulează turneul din Marea Britanie după ce solista sa şi-a fracturat un picior

Distribuie:

Publicat:

Trupa Florence + The Machine şi-a anulat turneul în Marea Britanie după ce solista sa, Florence Welch, şi-a fracturat un picior pe scenă vineri seară, informează bbc.com.

Cântăreaţa s-a accidentat în primul spectacol din cadrul turneului, susţinut la O2 Arena din Londra, însă a reuşit să finalizeze acel prim concert, potrivit Agerpres.

Un fan a declarat pentru BBC că artista ''tot spunea că trebuia să plece ca să fie consultată de un medic în timp ce ştergeau sânge de pe scenă''.

După ce a fost liniştită (în mod incorect) că nu suferise o fractură, cântăreaţa a alergat apoi în jurul sălii O2 Arena în timpul melodiei ''Choreomania''.

Într-un mesaj publicat pe Instagram ziua următoare, Florence Welch le-a dat fanilor veştile proaste.

''Îmi pare rău să vă spun, dar în urma unei radiografii se pare că am dansat cu piciorul fracturat aseară'', le-a spus artista fanilor săi, publicând şi o fotografie ce arăta picături de sânge pe scenă.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img