vineri, 19 aprilie, 2024

Tudorel Toader arata din nou spre Raluca Pruna: ‘Unii nu recunosc ca CEDO nu a cerut recursul compensatoriu’

Distribuie:

Publicat:

Tudorel Toader a declarat că s-a afirmat de multe ori că CEDO urmează să condamne România pentru condițiile din penitenciare, însă acestea au fost declarații false, pentru că țara noastră nu a fost condamnată. Toader a mai spus că discursul privind CEDO era doar justificarea legii recursului.

„Lucrul pe care-l știm cu toții, unii nu-l recunosc, faptul că Instanța Europeană, Curtea Europeană nu a cerut României să emită o lege a recursului compensatoriu. S-a reluat de multe ori afirmația: Dacă nu dăm o lege, România riscă o condamnare de 85 de milioane de euro. Nici vorbă, nu am fost, nu este. Curtea Europeană ce a spus? În termen de 6 luni să facem o foaie de parcurs prin care să arătăm graficul pe care îl avem în vedere pentru a rezolva problemle din penitenciare. Aceste afirmații au fost folosite pentru justificarea legii recursului compensatoriu, o lege inițiată de guvernul tehnocrat. Apoi, CSM, în componența anterioară, a propus schimbarea – în loc de 3 zile câștigate la liberare condiționate să fie 3 zile ca fiind executate. Mai mult, PNl, USR, Opoziția care critică legea a fost foarte vocală în a o susține”, a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader, la România TV, potrivit Mediafax.

Toader a mai spus că atunci când legea a ajuns la președinte pentru promulgare, Iohannis nu „și-a pus problema dacă este oportună sau nu”.

„Acum îi vedem efectele. Eu repet și îmi asum ce fac eu și ministerul justiției și nu ce fac alții în legătură cu reglementările pentru că avem competențe partajate. Am văzut parcursul legislativ, am vorbit cu doamna premier, cu Admnistrația penitenciarelor, am făcut o nouă evaluare și vom decicde mâine ce e de făcut. Sunt mai multe variante, dar nu pot avansa eu varianta finală. E important să aflăm adevărul cum e din prcatica judiciară, din procesul legislativ”, a mai spus Toader.

Ministrul Justiției Tudorel Toader este așteptat să îi prezinte premierului Viorica Dăncilă, luni dimineața, o analiză cu privire la recursul compensatoriu și efectele sale, dar și propunerile legislative pe care le are. Toader a anunțat întâlnirea cu Dăncilă într-o declarație de presă.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img