vineri, 26 aprilie, 2024

Turcia a comandat 50 de milioane de doze din vaccinul rusesc Sputnik V

Distribuie:

Publicat:

 

Turcia, confruntată cu o penurie de vaccinuri contra noului coronavirus, a anunţat miercuri că a comandat 50 de milioane de doze din vaccinul rusesc Sputnik V, informează AFP, potrivit news.ro.

"Turcia a semnat un acord pentru achiziţionarea a 50 de milioane de doze de Sputnik V care vor fi livrate în următoarele şase luni. Prima livrare va avea loc în luna mai", a declarat ministrul turc al Sănătăţii Fahrettin Koca, într-o conferinţă de presă.

Acest anunţ intervine în momentul în care Turcia, după ce a lansat campania de vaccinare, a redus considerabil cadenţa din cauza lipsei de vaccinuri.

Koca a anunţat că injecţia celei de-a doua doze a vaccinului de la Pfizer-BioNTech, pe care îl fioloseşte Turcia, ar fi făcută acum între şase şi opt săptămâni după prima, faţă de patru săptămâni cât este în prezent.

"Aprovizionarea cu vaccinuri va fi complicată în următoarele două luni, dar ne aşteptăm să avem mai multe după această perioadă", a declarat ministrul Sănătăţii.

Turcia, ţară care numără 83 de milioane de locuitori, a înregistrat mai mult de 4,7 milioane de infecţii cu noul coronavirus şi peste 39.000 de decese, potrivit ultimelor cifre oficiale, publicate marţi.

Doar 8,7 de milioane de persoane au primit două doze de vaccin, în special din cel chinez Coronavac.

Confruntat cu un nou val de infecţii, Guvernul a anunţat luni carantină de aproape trei săptămâni începând de joi seară.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img