vineri, 29 martie, 2024

Turcia a lansat raiduri aeriene asupra fortelor kurde din Siria, primele dupa 17 luni

Distribuie:

Publicat:

 

Aviaţia turcă a efectuat, sâmbătă, raiduri aeriene contra unei zone condusă de miliţii kurde în nordul Siriei, fiind primele după 17 luni, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), citat de AFP.

"Un avion de luptă turc a vizat poziţii militare ale Forţelor democratice siriene (FDS, dominate de kurzi) în satul Saida, în apropiere de localitatea Ain Issa", a precizat OSDH. "Este vorba despre primele raiduri aeriene de la operaţiunea "Sursa păcii", lansată în octombrie 2019 de Ankara şi de grupări siriene aliate contra FDS în nordul Siriei, a indicat, pentru AFP, directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane.

Operaţiunea, întreruptă după două acorduri negociate de Ankara cu Washington, apoi cu Moscova, a permis Ankarei să obţină controlul unei fâşii la frontieră de 120 de kilometri lăţime în teritoriul sirian. Oraşul Ain Issa şi împrejurimile sale au rămas controlate de forţele kurde.

Aceste raiduri au loc în timp ce luptele se dezlănţuie la periferia acestei localităţi strategice, potrivit OSDH. "Confruntările au continuat între cele două tabere 24 de ore (…) forţele turceşti avansând greu, în timp ce FDS a reuşit să distrugă un tanc turcesc", a spus, pentru AFP, Abdel Rahmane.

Conflictul din Siria, declanşat în 2011 prin represiunea manifestaţiilor pro-democraţie de regimul de la Damasc, a devenit mai complex de-a lungul anilor, implicând mulţi actori regionali şi internaţionali.

Războiul a făcut peste 388.000 de morţi şi milioane au fugit.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img