marți, 16 aprilie, 2024

UE, amenda uriasa pentru sapte banci de investitii: ‘Comisia nu va tolera niciun fel de comportament de coalizare’

Distribuie:

Publicat:

Comisia Europeană a stabilit că şapte bănci de investiţii sunt vinovate de încălcarea legilor antitrust în timpul crizei financiare globale din 2008, penalizând Nomura, UBS şi UniCredit cu amenzi cumulate în valoare de 371 de milioane de dolari, transmite CNBC, conform news.ro.

Cele şapte bănci au participat la ”un cartel al tranzacţiilor cu obligaţiuni” pe piaţa secundară şi primară a obligaţiunilor guvernamentale europene, în perioada 2007-2011, potrivit unui comunicat al Comisiei publicat joi.

"Decizia noastră împotriva Bank of America, Natixis, Nomura, RBS, UBS, UniCredit şi WestLB trimite un mesaj clar că Comisia nu va tolera niciun fel de comportament de coalizare", a declarat Margrethe Vestager, comisarul pentru Concurenţă al UE.

Nomura, UBS şi UniCredit vor plăti amenzi combinate de 371 milioane de euro.

Un purtător de cuvânt al Nomura a declarat că decizia este legată de comportamentul a doi foşti angajaţi ai băncii, pentru o perioadă de aproximativ 10 luni, în 2011.

”Nomura va lua în considerare toate opţiunile, inclusiv o contestaţie. De la momentul comportamentului respectiv, Nomura a introdus măsuri sporite pentru a ne asigura că în orice moment ne desfăşurăm activitatea la cele mai înalte niveluri de integritate”, a spus purtătorul de cuvânt al băncii, prin e-mail.

UBS a spus că ”aceasta este o problemă moştenită, care datează din 2007-2011, şi că am luat măsuri adecvate cu ani în urmă pentru a atenua şi îmbunătăţi procesele”, adăugând că are în vedere un recurs.

UniCredit a declarat că va contesta decizia comisiei. Un purtător de cuvânt a afirmat prin e-mail: ”Grupul contestă energic decizia şi susţine că constatările nu demonstrează nicio acţiune greşită din partea UniCredit”.

NatWest, cunoscută anterior ca RBS, nu a fost amendată pentru că a raportat comisiei greşelile. Bank of America şi Natixis nu trebuie să plătească o amendă deoarece încălcările lor au depăşit limita de timp pentru sancţiuni, iar Portigon, fosta WestLB, nu a fost amendată deoarece nu a raportat o cifră de afaceri netă în ultimul exerciţiu financiar.

”Este inacceptabil faptul că, în mijlocul crizei financiare, atunci când multe instituţii financiare a trebuit să fie salvate prin finanţare publică, aceste bănci de investiţii s-au coalizat pe această piaţă în detrimentul statelor membre ale UE”, a afirmat Vestager.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img