joi, 28 martie, 2024

UE isi reafirma angajamentul ‘ferm’ pentru negocierea unei solutii cu doua state in Orientul Mijlociu

Distribuie:

Publicat:

Uniunea Europeană a reafirmat marţi angajamentul său "ferm" în favoarea "unei soluţii negociate şi viabile cu două state", la puţin timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a prezentat planul de pace pentru Orientul Mijlociu foarte favorabil Israelului în detrimentul palestinienilor, notează AFP, scrie Agerpres.

UE "va studia şi evalua propunerile avansate", a dat asigurări şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-o declaraţie făcută în numele celor 28 de ţări membre. Va face însă acest lucru pe baza a aceea ce deja a exprimat, a precizat el, lansând un apel la "relansarea eforturilor de care este urgent nevoie" în vederea soluţiei negociate.

Este vorba, a subliniat declaraţia, de "a ţine cont de aspiraţiile legitime atât ale palestinienilor, cât şi ale israelienilor, respectând toate rezoluţiile ONU pertinente şi acordurile internaţionale".

"UE reafirmă că este pregătită să acţioneze pentru reluarea negocierilor serioase în vederea rezolvării tuturor problemelor relative la statutul permanent şi ajungerea la o pace justă şi durabilă", a adăugat comunicatul.

Preşedintele american, Donald Trump, a dezvăluit marţi planul său de pace pentru Orientul Mijlociu bazat pe o soluţie "cu două state" în care acordă Israelului numeroase garanţii, printre care suveranitatea asupra Văii Iordanului.

Câteva minute mai târziu, ambasadorul SUA în Israel s-a făcut şi mai explicit, afirmând că statul evreu poate anexa coloniile sale "fără să mai aştepte".

Acest plan nu va merge, a reacţionat preşedintele Autorităţi Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img