News Flash:

ULTIMA ORA Eugen Teodorovici, in biroul lui Liviu Dragnea - Discutie INCINSA pe buget

5 Februarie 2019
549 Vizualizari | 0 Comentarii
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8743 RON (-0.0002)
USD: 4.0100 RON (-0.0018)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
teodorovici dragnea 1 1000x600

Este ședință importantă, chiar în aceste momente, la Parlament.  Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, se află în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaților, acolo unde liderii coaliției discută despre bugetul pe 2019. Documentul a pus primarii din marile orașe pe jar. Edilii au venit la  București, unde au discutat cu premierul Viorica Dăncilă privind nemulțumirile lor.

Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că la întâlnire urmează să participe și premierul Viorica Dăncilă și liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

Cea de-a doua întâlnire a coaliției vine după luni a avut loc o ședință în biroul de la Camera Deputaților al lui Liviu Dragnea. La discuțiile de luni care au durat aproape cinci ore au luat parte și premierul Viorica Dăncilă, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, ministrul Muncii Marius Budăi, președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu și secretarul general al ALDE Daniel Chițoiu.

La finalul întâlnirii de luni, niciunul dintre aceștia nu a făcut declarații de presă.

Liviu Dragnea a spus, duminică seară, după discuțiile despre buget în Comitetul Executiv al PSD, că intenționează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici.

Bugetele Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Protocol şi Pază şi al Servicului de Telecomunicaţii speciale au creşteri, conform proiectului de buget cuprinse între 4,8% şi 69% faţă de anul trecut.

Conform proiectului, bugetul SRI este de 2,4 miliarde lei, cu o creştere de 4,8% faţă de anul trecut, cel al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de 604 milioane lei, cu o creştere de 69%, bugetul SPP de 233 milioane lei, în creştere cu 20% iar bugetul SIE de 309 milioane lei, în creştere cu 8,5%.

Guvernul ar putea amâna ședința de marți, în care ar trebui adoptat bugetul, pentru ziua de vineri, au spus surse politice, pentru MEDIAFAX. Premierul Viorica Dăncilă spunea, duminică, că se fac toate eforturile pentru ca bugetul pentru acest an să fie adoptat, marți, de Executiv.

Primarii municipiilor din ţară s-au declarat nemulțumiți de alocarea bugetară. Edilii, reuniți în Asociaţia Municipiilor din România (AMR), condusă de Robert Negoiţă, edilul Sectorului 3, au discutat cu premierul Viorica Dăncilă la Palatul Victoria, înaintea şedinţei de Guvern de miercurea trecută.

Primarii au cerut ministrului Finanţelor Eugen Teodorovici alocarea unui procent de 30% din bugetul naţional către administraţia locală, în condiţiile în care în prezent susţin că primesc mai puţin de 20%.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1661 (s) | 23 queries | Mysql time :0.025711 (s)