News Flash:

Umilit de politistii locali, hranit de reporteri

24 Mai 2021
256 Vizualizari | 0 Comentarii
82797771 30E8 4BB6 9371 153EF9A616A6

Ajay Kumar, un barbat din India, tatal a doi copii, a parcurs aproape 6000 de kilometri pentru a castiga o paine in Romania.

Printr-o conjunctura nefericita de evenimente, a ajuns sa doarma pe strazi, in Alexandria.

Aici a fost tratat in batjocura de politistii locali, si batut, conform spuselor sale, de oamenii legii.

Cu masca pe gura, plina de sange, tremurand de frig si de frica, ne-a spus povestea sa.

A plecat din India cu un permis de munca emis incapand cu august 2020, pentru o firma din Brasov. A lucrat la asfaltari pana acum o luna, cand compania respectiva a intampinat probleme financiare si ar fi facut restructurari.

Asa a ajuns pe strazi, si, din intamplare, in Alexandria de Teleorman.

Aici a fost batjocorit si chiar batut de cei care ar fi trebuit sa il apere.

Chiar in aceasta seara, un echipaj de politie locala format dintr-un barbat si o femeie care obisnuieste sa faca gratare la Frumoasa cu seful acestei institutii, fiind deci o protejata a conducerii a oprit masina in dreptul bancii pe care barbatul se odihnea.

S-au dat jos la el si l-au trezit cu picioarele.

Pentru ca Ajay nu vorbeste decat engleza, s-au dat pagubasi si au plecat, nefiind in stare sa desluseasca la lumina lanternei documentele barbatului, redactate in indiana si engleza, in conditiile in care ne indoim ca politistii locali din Alexandria stapanesc limba romana.

Apoi, nervosi ca reporterii publicatiei ImpactNews24 se indreapta catre zona pentru a vedea despre ce este vorba, cei doi "oameni ai legii" s-au urcat rapid in masina, au pornit rampa luminoasa si au intors pe linie dubla continua, in graba probabil spre o alta "urgenta".

Ne-am apropiat de barbatul lovit cu picioarele de angajatii primariei care poarta haina de politist local si am aflat o poveste dureroasa: pentru a asigura trailul celor doi copii, bietul om a fost nevoit sa obtina o viza de munca tocmai in ROmania, la drumuri si poduri, ca muncitor, la 6000 de kilometri de caminul sau. A ajuns sa doarma pe strazi, infometat si in frig.

Nici nu stie exact unde este.

De cateva zile cerseste bani oamenilor din Alexandria pentru a-si putea cumpara un pateu de la nonstop.

Lihnit de foame si murdar, ne spune ca si-ar dori sa continue sa munceasca la noi in tara , intrucat in India nu poate sa isi intretina familia.

Are permis de munca valabil pana in august 2021 si este dispus sa munceasca in orice domeniu.

Reporterii nostri i-au adus o masa calda si haine noi in care sa se schimbe, precum si o patura nou nouta, sa ii tina de cald.

Am vrut sa ii aratam ca in Teleorman si Alexandria nu sunt doar oameni carora nu le pasa de semeni si care nu si-au pierdut umanitatea.

I-am promis ca vom reveni si maine cu o masa calda, cu conditia sa il vedem schimbat si spalat.

Cu lacrimi in ochi, ne-a multumit si ne-a spus ca ne va astepta.

Toata scena s-a petrecut chiar in parcul central din Alexandria, din fata manastirii Sfantul Alexandru, simbolul orasului.

Galerie Foto

58FEB261_15F0_4020_BA02_40AC38133F30.jpeg
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0937 (s) | 23 queries | Mysql time :0.028127 (s)