vineri, 19 aprilie, 2024

Un asteroid va evita Pământul la limită, vineri seara – Roca spațială trece prin atmosfera externă

Distribuie:

Publicat:

Un asteroid care se îndreaptă spre atmosfera Pământului a fost descoperit recent de NASA. Asteroidul va trece la aproximativ 3.500 de kilometri deasupra suprafeței Pământului.

Asteroidul 2023 BU a fost reperat sâmbătă (21 ianuarie) de către Centrul pentru Studiul Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) al NASA și este programat să treacă pe lângă noi vineri (27 ianuarie), în jurul orei 12.30.

Roca va trece la aproximativ 3.500 de kilometri deasupra suprafeței Pământului, ceea ce o va face să fie a patra cea mai apropiată dintre rocile spațiale trecute și viitoare care se vor apropia de planeta noastră, relatează ladbible.com și Mediafax.

Asteroidul este atât de aproape de Pământ încât distanța medie dintre Pământ și Lună este de puțin sub trei procente.

Chiar dacă acest asteroid ar avea o traiectorie spre Pământ, nu există motive de îngrijorare, deoarece, potrivit CNEOS, asteroidul măsoară între 3,6 și 8,2 metri. Potrivit experților NASA, orice asteroid mai mic de 24 de mtri ar avea mai multe șanse să ardă în atmosfera Pământului decât să atingă solul.

Continuarea pe stiirepsurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img