sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Un barbat a fost amendat de doua ori intr-o noapte, dupa ce a provocat scandal intr-un centru de carantina

Distribuie:

Publicat:

Un bărbat din judeţul Botoşani a fost amendat de două ori într-o singură noapte, după ce a făcut scandal într-un centru de carantină şi a părăsit nejustificat camera în care era izolat, se arată într-o informare de presă transmisă, joi, de Centrul Judeţean de Comunicare coordonat de prefectură.

Potrivit sursei citate, sancţiunile au fost dispuse de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, contravenientul fiind un bărbat aflat în carantină într-un centru din municipiul Botoşani, potrivit agerpres.ro.

"Prima dată, puţin după miezul nopţii, bărbatul în vârsta de 43 de ani a părăsit fără motiv camera în care era cazat şi a tulburat liniştea celorlalte persoane carantinate prin strigăte şi larmă, fiind amendat cu 1.000 de lei. Mai spre dimineaţă, la ora 05.15, a părăsit din nou camera fără aprobare, în acest caz fiind amendat cu 700 de lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite de autorităţile competente în vederea prevenirii răspândirii COVID-19", se precizează în informarea de presă.

În carantină instituţionalizată se află, joi, 16 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID- 19.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img