News Flash:

Un roman de afara, cu onestitate: Intoarcerile in tara, erau un chin. Parca intram intr-un tunel, fara lumina…

29 Ianuarie 2019
786 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 Mihaita Cojocariu

Mihaita Cojocariu, unul dintre milioanele de romani care au decis sa plece. Nu a fost curaj, ci, pur si simplu, o decizie rationala, luata in urma faptului ca a realizat ca in tara lucrurile se misca prea incet fata de propriile necesitati, dorinte, aspiratii.

Acum in varsta de 52 de ani, raspunde extrem de sincer si de direct intrebarii - Ce crezi ca ar trebui sa se schimbe in Romania pentru ca romanii din diaspora sa se intoarca acasa? Iar raspunsurile sale, ale unui om onest fata de sine insusi, te fac sa te intrebi daca noi, cei care am ramas, nu suntem putin dusi sperand ca mai putem schimba ceva...

Cititi interviul realizat cu Mihaita Cojocariu de agentia de presa Diaspora Azi.

”De ce am plecat? Si de ce au plecat si cei ca mine in acei ani sau mai devreme?

Inainte sa raspund, o sa fac o mica paranteza, mai mult personala. Am vazut poate altfel libertatea imediat dupa 22 decembrie 1989. Am fost activ in acele zile. Am reusit sa intru in Casa Patrata in jurul orei 14.30, cu ajutorul unui amic care era pus sa pazeasca una din intrari, Fane Cotofanu. Era incarcator-descarcator la magazinul alimentar unde lucra mama.

Am ajuns pana si pe balcon, dar nu am stat mult. Am plecat dezgustat de ceea ce am vazut inauntru: 70% din “eroi” furau, tot ceea ce gaseau… La plecare, Fane mi-a spus sa raman, sa ma inscriu pe nu stiu ce lista. Nu am vrut. Daca m-as fi inscris, as fi fost si eu un “erou” al “Revolutiei” cum este el acum. Oricum, am mai pierdut cateva nopti (era un frig cumplit) pe strazi.Se facusera baraje pentru prinderea fostilor lideri comunisti locali.

In ianuarie aveam deja pasaport. Ce bucurie! Puteam iesi din tara… Si am iesit imediat. In Turcia! La niste prieteni pe care-i cunoscusem la revelionul din ’88 facut la Mamaia… Ne imprietenisem in hotelul unde eram cazati. Am fost musafirul lor aproape 2 saptamani, apoi au venit si ei in Iasi. Am ramas prieteni si acum, dupa atatia ani. Ne auzim din cand in cand. Asta a fost inceputul… libertatii.

Sunt un norocos, sincer! In timp am reusit sa vizitez inca 58 de tari. Cred ca este cea mai mare realizare. Au fost tari in care m-am “oprit” mai mult. Austria, 6 luni, in 1991. Apoi Germania 2 ani, 1992-1994. China… Am fost de 7 ori. Aproape doi ani pe teritoriul sau. Apoi Malta. Doi ani si acolo, 1997-1999. Practic, in Romania am stat 4 ani din 1990 pana in 2001. Restul, mai mult plecat.

Am reusit sa cunosc… omul roman, altfel in strainatate, in acei ani! Diferit total de cel care era in tara. Mult mai rau. Si mult mai periculos… Cel putin in anii petrecuti in Germania. Nu ma asteptam, sincer… Incet, am inceput sa rup legaturile cu ei. Eram impreuna cu fratele meu si incet, incet ne-am izolat de ei. Am gasit de lucru, undeva in Durren, langa Koln si ne-am vazut de treaba noastra, fara prea multe tangente cu alti romani. Doar cu cativa prieteni apropiati.

Intoarcerile in tara, dupa fiecare drum facut, erau un chin. Parca intram intr-un tunel, fara lumina… Diferenta intre noi si ei, cei de unde ma intorceam era uriasa… In toate aspectele. La noi cenusiu, la ei totul colorat! La noi mizerie, la ei curat! La noi balamuc, la ei totul ordonat. In plus, acea tristete pe fata oamenilor… Asta m-a marcat pana in 2001. Liberi, dar tristi… In acei ani rar  vedeai pe cineva zambind pe strada. Imi trebuiau cateva luni bune pentru a ma obisnui.

Imi amintesc de discutiile cu prietenii pe vremea studentiei inainte de 1989. Ce am fi putut face noi daca nu am fi fost constransi sa traim in acel regim totalitar! Ce ar fi putut fi Romania ca tara libera… Si iata. Trecusera deja 10 ani si nu se schimbase cam nimic. Aceeasi vorbarie, aceleasi povesti, aceeasi mentalitate.

In ’96 mama a avut un ictus si am avut ocazia sa fac cunostinta si cu sistemul sanitar romanesc. Nu au reusit sa amelioreze deloc boala. Dupa nici un an, mama s-a dus. Apoi, fiica cea mica a fratelui meu (avea 18 luni) a inhalat o boaba de fasole alba (se juca intr-un parc…) Fasolea a intrat pe calea respiratorie… Imediat am dus-o la spital. Degeaba! Cu toate plicurile date tuturor, de la infirmiere la medici. Nu au facut mai nimic sa o salveze. Trei zile de chin… Atunci am decis cu fratele meu ca trebuie sa plecam… Definitiv ! Mai aveam de crescut doi copii… Fata mea si baiatul fratelui meu… Asta a fost “bomboana pe coliva” in cazul nostru.

Am plecat fara sa ne uitam inapoi… Ce s-a schimbat in cei 16 ani de cand suntem aici? Mentalitatea celor de acasa? Nu! Nici nu am pretentii la asa ceva. Este si greu… Nu ai cum sa schimbi mentalitatea cuiva care nu vrea… Mentalitatea se schimba in ani, si doar daca locuiesti departe de tara. Noi, chiar daca ne-am intoarce nu am reusi sa schimbam ceva din acest punct de vedere.

Coruptia? Greu si aici. Atata timp cat ea porneste de la femeia de serviciu, paznic, ospatar, asistenta medicala, functionar… Toti intind mana dupa ceva in plus peste salariul pe care-l au. De asta si cei care conduc Romania nu-si fac probleme. O vad ca pe ceva normal. Si poate si de asta cei de jos permit asa ceva Fiecare dupa pozitia pe care o are in societate!

Infrastructura. Schimbari majore in tara ? Un pic mai bine decat in 2001, intr-adevar. Insa, departe, departe de ceea ce avem aici. Si, vor mai trece minim 20 de ani (ca sa fiu si eu un Brucan…).

Sistemul sanitar. Cred ca mai rau ca acum 16 ani! Si pentru noi, asta este esential pentru o eventuala intoarcere in tara. Sistemul de invatamant, aici, chiar zambesc. Sunt fericit ca fiica-mea a studiat aici, terminat un bun liceu in Ivrea, acum este studenta la o facultate tot in Ivrea. Si invata! Fara plicuri sau cadouri pentru profesori. Iar cand va termina, sunt sigur ca va fi pregatita pentru ceea ce vrea sa devina. (zambesc, deoarece am amici care imi spuneau ca scoala romaneasca actuala este de o calitate mult superioara scolii italiene).

Nu intru in discutii despre religie sau politica… Cu toate ca as avea multe de spus ! Nu intru in discutie nici despre salariile din tara… Nu suntem in Italia din cauza situatie materiale. Atat eu cat si fratele meu ne-am descurcat binisor in tara cat sa avem o viata decenta. Si cred ca ne-am descurca si daca ne-am intoarce. Dar… pentru noi este deja prea tarziu. Copiii nostri sunt mai mult italieni decat romani. Au crescut aici, au prietenii aici. Viata lor este aici. Si a noastra alaturi de ei.»”

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1484 (s) | 34 queries | Mysql time :0.023489 (s)