vineri, 29 martie, 2024

Un tata si-a bagat fetita in coma, dupa ce s-a urcat beat la volan

Distribuie:

Publicat:

Un tată din Vâlcea şi-a băgat fetiţa în vârstă de 11 ani în comă, după ce s-a răsturnat cu maşina, conducând beat.

Cei doi se aflau în trafic, pe DJ 649, în zona Ștrandului din Băile Govora, când bărbatul a pierdut controlul volanului, a făcut o manevră bruscă, a intrat într-un gard şi s-a răsturnat cu maşina.

Fetiţă în comă, după ce tatăl beat s-a răsturnat cu maşina
Poliţiştii informează că, în zona Ștrandului din Băile Govora, conducătorul unui autoturism, un bărbat de 37 ani, pe fondul consumului de alcool, a intrat într-un gard, după care s-a răsturnat. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a pasagerului ce ocupa locul din spate, fiica conducătorului auto, în vârsta de 11 ani.

Pompierii militari au intervenit cu o ambulanță și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea. La fața locului au găsit o fetiță în stare de inconştienţă, în comă.

Serviciul de Ambulanță a solicitat intervenția unui elicopter SMURD care a preluat fetița și a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgență Vâlcea.

sursa:

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img