joi, 28 martie, 2024

Unirea celor doua Corei a devenit realitate la handbal – La CM va participa o echipa comuna

Distribuie:

Publicat:

Campionatul Mondial de handbal masculin va debuta, joi, la Berlin, cu partida dintre Germania şi Coreea. Coreea va participa, în premieră, cu o echipă unificată, formată din sportivi din Coreea de Nord şi cea de Sud. CM de handbal, cu 24 de echipe la start, se va disputa prima dată cu două naţiuni gazdă: Germania şi Danemarca.

Partida de deschidere va avea loc la Mercedes Benz Arena, din Berlin, începând cu ora 19.15, şi va conta pentru grupa A.

Componenţa celor patru grupe este: A – Franţa, Rusia, Germania, Serbia, Brazilia, Coreea; B – Spania, Croaţia, Macedonia, Islanda, Bahrain, Japonia, C – Danemarca, Norvegia, Austria, Tunisia, Chile, Arabia Saudită şi D – Suedia, Ungaria, Qatar, Argentina, Egipt, Angola.

Meciurile din faza grupelor se vor încheia în 17 ianuarie, după care primele trei clasate vor evolua în cele două grupe principale, iar ultimele trei clasate vor disputa partidele de clasament final.

Pentru calificarea în semifinale se va juca în grupele principale între 19 şi 23 ianuarie. Semifinalele vor avea loc în 25 ianuarie, la Hamburg, iar finalele pentru medalii două zile mai târziu, la Herning.

Campioana mondială va obţine calificarea directă la Jocurile Olimpice din 2020, iar echipele de pe locurile 2-7 dreptul de participarea la turneele preolimpice.

La ediţia din 2017, titlul mondial a fost cucerit de Franţa.

Naţionala României a ratat turneul final, după 24-32 şi 26-25 cu Macedonia, în iunie 2018, atunci când antrenorul iberic Xavi Pascual a şi demisionat din funcţie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img