miercuri, 24 aprilie, 2024

UPDATE; Pozitia IPJ Vaslui in cazul perchezitiei filmata LIVE la Husi, efectuata chiar de adjunctul Poghirca

Distribuie:

Publicat:

UPDATE: În urma apariției în spațiul public a unui material de presă cu privire la un eveniment produs în municipiul Huși, județul Vaslui, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui este abilitat sa comunice următoarele:

 

În ziua de 03 aprilie 2021, ora 15.15, în zona străzii A.I. Cuza – Piața Tricolorului, din mun. Huși, o patrulă mixtă (formată din polițiști și jandarmi) ce asigura menținerea ordinii și liniștii publice, cu ocazia unei adunări publice, de tip protest, organizată fără respectarea prevederilor legale, a observat un grup de persoane care nu purtau măști de protecție.

 

Polițiștii și jandarmii s-au deplasat în direcția respectivelor persoane, în vederea informării acestora, cu privire la respectarea prevederilor legale aplicabile, moment în care, unul dintre membrii grupului a urcat într-un autoturism parcat în zonă, pe locul din spate.

 

 Față de acesta a fost dispusă măsura controlului corporal, iar ulterior, odată cu identificarea acestuia,  barbatului de 32 de ani, din Huși, i-a fost aplicată o sancțiune contravențională, în cuantum de 2.500 lei, conform legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor.

 

STIREA INITIALA : Sambata, 3 aprilie, echipaje mixte formate din politisti si jandarmi, au fost trimise in Piata Tricolorului din municipiul Husi pentru a asigura masurile de protectie. La ora 15:00, se anuntasera un protest care viza masurile luate de autoritati pentru a stopa raspandirea coronavirusului . Doar ca din sutele de persoane anunțate , nu a venit mai nimeni . La un moment dat, la fata locului se afla si adjunctul Sectiei de Politie Husi care a efectuat personal o perchezitie corporala la o persoana care tocmai se urcase intr-un autoturism . In timpul acesta , tanarul husean a filmat toata actiunea . Se pare ca politistul a luat decizia de a-l perchezitiona pe cetatean dupa ce l-a observat ca circulase fara masca de protectie pe strada . Acum cine a gresit si cine nu , o va stabili instanta, deoarece conform surselor noastre se va lasa cu plangeri penale .

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img