sâmbătă, 20 aprilie, 2024

UPDATE: Un barladean a acrosat mortal un barbat la PUIESTI . VEZI DECIZIA Judecatoriei BARLAD

Distribuie:

Publicat:

UPDATE: Magistratii de la Judecatoria Barlad au respins astazi propunerea procurorilor de arestare preventiva pe numele lui Petrut Braileanu, tanarul de 31 de ani care a lovit mortal cu masina un barbat de 49 de ani pe raza localitatii Puiesti, dupa care a parasit locul accidentului.

Judecatorii barladeni nu au tinut cont de motivarile procurorilor de la Parchetul Barlad si nici de faptul ca zeci de echipaje de politie au fost mobilizate timp de aproximativ 16 ore pentru identificarea si retinerea suspectului si au decis plasarea acestuia in arest la domiciliu pentru o perioada de 30 de zile. Decizia nu este definitiva, ea putand fi contestata la Tribunalul Vaslui.

STIREA INITIALA: Un   barbat a fost retinut de politisti pentru 24 de ore si este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa, parasirea locului accidentului si conducerea unui autovehicul fara permis de conducere. Acesta a provocat in noaptea de 10/11.06.2017 un accident mortal pe raza localitatii Puiesti si a parasit locul faptei.

In noaptea de sambata spre duminica, 11 iunie, pe raza localitatii Puiesti a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unui barbat in varsta de 49 de ani.

Politistii rutieri au stabilit faptul ca victima se deplasa pe DJ 243 Puiesti – Barlad, iar la iesirea din localitatea Puiesti, a fost acrosat de un autoturism condus de un barbat in varsta de 31 de ani, din municipiul Barlad. Imediat dupa producerea accidentului, conducatorul auto a parasit locul faptei fara incuviintarea organelor de politie. Urmare a leziunilor grave, victima a decedat la locul faptei.

Pentru identificarea autorului accidentului au fost desfasurate activitati la nivelul intregului judet cu implicarea politistilor din cadrul mai multor structuri operative.

In urma cercetarilor efectuate de politistii Serviciului Rutier , Biroului Rutier Barlad si Sectiei 8 Politie Rurala Iana, a fost identificat barbatul care a condus autovehiculul implicat in accident. Acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Autovehiculul a fost ridicat de la locuinta barbatului, urmand a se efectua o expertiza criminalistica asupra vehiculului.

Politistii Biroului Rutier Barlad l-au retinut pe conducatorul auto pentru o perioada de 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de ucidere din culpa, parasirea locului accidentului si conducerea unui autovehicul fara permis de conducere.

Conducatorul auto urmeaza sa fie prezentat la Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad cu propunerea de luare a unei masuri preventive.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img