joi, 25 aprilie, 2024

Vaccinarea anti-COVID in sarcina. Ce au scos la iveala studiile pe animale

Distribuie:

Publicat:

Vaccinarea anti-COVID în sarcină cu vaccinuri pe bază de ARN mesager (ARNm), recomandată doar după consultarea prealabilă a medicului.

Pandemia de COVID-19 nu s-a încheiat și, după un an de la debut, nimeni nu se hazardează să spună cât va mai dura. Din fericire, cercetătorii și producătorii de vaccinuri s-au mobilizat, așa încât în prezent campaniile de vaccinare sunt în desfășurare în toate țările afectate de virusul SARS-CoV-2.

Gravidele, o categorie vulnerabilă în fața îmbolnăvirii de COVID-19

Atât de așteptate, în special de persoanele aflate la risc, vaccinurile împotriva COVID-19 încă sunt privite cu reticență de mulți oameni, al căror reproș față de ele este viteza cu care au primit autorizație de punere pe piață. Ceea ce nu știu mulți este faptul că gravitatea situației create de pandemie a schimbat dinamica.

O situație specială a necesitat condiții și acțiuni cu caracter special, iar explicația stă în faptul că fazele studiilor clinice s-au desfășurat de această dată în paralel, pentru a se câștiga timp. Dar ele au avut loc. Altfel, nimeni n-ar fi avut curajul să autorizeze punerea lor pe piață.

continuarea pe exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img