vineri, 29 martie, 2024

Vanessa Paradis: Secretele frumusetii sunt…

Distribuie:

Publicat:

A implinit 45 de ani, dar arata la fel de tanara ca fiica sa si a lui Johnny Depp, Lily-Rose. Vanessa Paradis dezvaluie secretele unei frumuseti naturale care continua sa uimeasca.

Desi nu are o piele perfecta in mod natural, dupa cum arata imaginile de dupa nasterea celor doi copii pe care ii are cu actorul Johnny Depp, Vanessa Paradis si-a dezvoltat un intreg sistem de tratare, ritual care include ingrijirea pielii prin metode cat mai naturale si dimineata, si seara. Acorda o atentie cu totul deosebita curatarii si hidratarii tenului, gatului si decolteului. Pentru a se proteja de efectele razelor nocive ale soarelui, vedeta nu apare niciodata in lumina astrului zilei fara accesorii care sa-i fereasca tenul. De asemenea, tot de dragul mentinerii aspectului tineresc a reusit sa renunte la fumat.

Vanessa Paradis a dezvaluit cateva dintre secretele frumusetii pe care si-o mentine cu mijloace dintre cele mai obisnuite, dar dublate de disciplina, de rigoare si de multa vointa. Cand vine vorba despre frumusetea pielii, artista, care trebuie sa faca fata unui program incarcat aratand impecabil (a fost ani la rand imaginea Chanel), recomanda ca elemente fundamentale „somnul, apa si bucuria”. Iar atunci cand trebuie sa-si refaca rapid chipul afectat de oboseala, recurge la gheata: „Daca aplic pe fata cuburi de gheata, imediat pielea se netezeste, se flexibilizeaza si arat din nou fresh”.

In ceea ce priveste rutina de infrumusetare dinaintea unui concert sau a unei gale, Vanessa afirma ca nu este nimic mai relaxant decat un masaj facial. „O ora de masaj profund al fetei imi relaxeaza si trasaturile, si intregul corp, pentru ca ma simt complet destresata. Dupa asta folosesc pana la urmatoarea sesiune un produs cosmetic antiimbatranire”, povesteste cantareata. De asemenea, vedeta se declara partial de acord cu interventiile chirurgiei plastice. „Daca este vorba despre indreptarea unui nas croit ciudat, a pungilor de sub ochi sau despre marirea unor sani prea mici, da. Dar pentru amanarea efectelor inaintarii in varsta sau intinerirea pielii, categoric nu”.

Și la capitolul pregatirea unei perioade aglomerate fermecatoarea Vanessa foloseste unele dintre cele mai simple metode si la indemana tuturor. „Ma plimb, gandesc, citesc, zambesc, fac balet, yoga si dorm. Daca nu le pot face pe toate, sunt suficiente somnul si reflectia”, explica vedeta. Cu multa disciplina si vointa, Vanessa, care a facut balet de la varsta de 5 ani, recurge la dans ritmic facand miscarile acasa, cu un DVD in fata, apoi incheie sesiunea cu pilates, executand exercitiile tot cu ajutorul unui DVD. „Uneori fac sesiuni de cinci ori pe saptamana cate o ora, alteori fac si pauze de luni intregi, daca sunt in turneu. La inceput era dificil sa fac exercitiile, dar cu perseverenta am reusit si acum sunt incantata sa vad cum muschii sunt alungiti si am tot mai multa gratie”, spune artista.

Vanessa este un fan al terapiilor alternative. Face kinetoterapie, acupunctura, osteopatie, homeopatie. „Imi consider corpul un vehicul care are nevoie de reglajele cele mai naturale posibile. Cand sunt obosita sau simt ca este ceva in neregula ori ma doare ceva, recurg la kinesinterapie (n.r. – echilibrarea organismului prin mişcarile membrelor şi muşchilor)”, explica artista. O alta obisnuinta este practicarea de exercitii yoga. „Daca am acumulat prea mult stres sau simt ca nu voi functiona cum mi-as dori, 15 minute de yoga ma ajuta sa respir, sa reflectez si sa repornesc. Exercitiul meu preferat este inspiratia cu relaxarea stomacului si apoi expiratia cu retragerea abdomenului in interior. Fac asta foarte incet, de cateva ori, iar miscarea aceasta extrema ajuta la oprirea influxului de adrenalina”, detaliaza vedeta.

La capitolul preferinte culinare, Vanessa Paradis se declara o impatimita a ciocolatei, alunelor si a pastelor in forma de melc. „Dupa concert incerc sa elimin stresul inainte de a merge la cina. Cantatul imi deschide un apetit serios”, recunoaste vedeta. De altfel, nu foloseste vreo reteta secreta pentru energia necesara evenimentelor pe care trebuie sa le sustina. „Apa calda cu lamaie pe stomacul gol este un foarte bun punct de pornire. In rest, nu fac altceva decat sa tai de pe lista lactatele si cerealele pentru cateva zile si astfel am stomacul plat si o energie de invidiat”, spune Vanessa.

Vanessa Paradis prefera o dieta speciala, numita Zone, elaborata de un medic american in 1996. Esenta acestui regim este ideea ca daca organismul se afla in mediul potrivit incepe un proces de autocuratare si scapa singur de greutatea in exces. Asadar, fara infometare, trei mese principale pe zi si doua gustari, totul in portii mici. Proportia carbohidrati-proteine-grasimi a acestei diete e 40/30/30. Vanessa consuma multe fructe si legume, carne de pui, oua si tofu. Este complet impotriva zaharului si se abtine de la paine, paste, cartofi si orez. De fiecare data cand este nevoie, tine acest regim timp de maximum 14 zile.

Vanessa Paradis isi spala parul de doua ori pe saptamana si, pentru ca este foarte ondulat, il lasa sa se usuce natural. „Daca sunt la o sedinta foto, stilistii imi pun pe el tot felul de produse, dar cand nu lucrez, il las in pace, sa-si revina. Uneori il hidratez cu ulei de masline, pentru a-l intari si a-i da stralucire. Bineinteles, nu fac acest lucru daca urmeaza sa ies in soare, ca sa nu se arda firul de par”, explica vedeta. sursa: taifasuri.ro

A.F.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img