Sculptorul Vasile Aciobăniței Mera s-a născut la 27 aprilie 1924, în satul Valea Grecului, comuna Duda-Epureni, județul Vaslui.scrie blog-ul din-husi.blogspot.ro.La 24 de ani, în 1948, a plecat la Iași pentru a se înscrie la Institutul de Arte Plastice, unde a intrat cu nota maximă. Aici a făcut primii doi ani de facultate, sub îndrumarea maestrului Ion Irimescu, până în 1950, an în care institutul s-a desființat.
Vasile Aciobăniței își amintește de acele momente: „Când s-a citit acel blestemat decret de desființare, au plâns toți studenții și profesorii”.
S-a mutat apoi la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, unde i-a avut profesori pe sculptorii Cornel Medrea și Constantin Baraschi.
Puțină lume știe că, în timpul comuniștilor, Vasile Aciobăniței a făcut doi ani de temniță grea, după ce inițial fusese condamnat la moarte. Marile probleme au început în 1951 (anul IV de facultate), în urma denunțului unui coleg, care l-a învinuit că este legionar. La acest denunț s-a adăugat și faptul că făcea parte dintr-o organizație subversivă ieșeană care se numea „2 plus 1”.
„În 1951, la două săptămâni după ce începusem anul patru, m-au arestat pentru organizație subversivă care am făcut-o la Iași. Asta se numea «2 plus 1». Am fost arestat cu încă doi colegi: Bostan și Bujoreanu și am făcut doi ani de zile de temniță grea. Inițial mi s-a dat condamnarea la moarte. Este scris în rechizitoriul procurorului, iar când mi s-a citit din el efectiv am râs. Am fost întrebat de ce râd. La care am răspuns: «Păi cum sa nu râd domnule, de o așa gogomănie?». Atunci, pedepsele se dădeau foarte ușor, în fiecare zi. Eu nu am făcut închisoare obișnuită, corecțională, am fost condamnat la temniță grea sau cum se spunea atunci, detenție riguroasă. Mă rog, tot un drac.
Am ajuns acolo prin bunăvoința unui coleg de-al meu, Gabriel Covanski. Fusesem propus pentru a face studii la Leningrad. Decanatul mi-a dat avizul, UASR mi-a dat avizul, dar ultimul cuvânt îl avea partidul. La partid mi s-a înfundat. Acesta nu motiva niciodată aprobarea sau neaprobarea. Am simțit-o ca pe o lovitură dată pe la spate. Acest Gabriel Covanski probabil ca nu a văzut cu ochi buni toata munca mea și faptul că fusesem propus reprezentantul studenților în consiliul profesoral, a mers la partid și a spus ca sunt legionar. Corneliu Codreanu era din Hușii, toată țara era prinsă de entuziasm, iar eu, la 16 ani, câți aveam atunci, eram simpatizant al legionarilor, așa cum era toata lumea. Dar niciodată n-am fost membru activ, nici măcar cotizant. Sigur că, din cauza cazierului, accesul meu la popularizare a fost drămuit”.
După ce a ieșit din închisoare, a lucrat doi ani, pentru a se întreține, la Teatrul Național din București, ca butafor. Si-a continuat studiile după patru ani de suferință și muncă asiduă și a terminat facultatea în 1958.
Din cauza cazierului, accesul la popularizare i-a fost drămuit: „Nu am făcut un compromis prin a mă vinde. Artiștii nu pot fi dubli: una să simtă și alta să facă. Un artist căruia i se forțează mâna nu face nimic durabil. Erau unii care nu mai pridideau să termine comenzile, iar alții care, chiar dacă erau talentați, mureau de foame. Acei artiști nimeriți, cum le spun eu, primeau titluri după apartenența politică și nu după talent”.
Este membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici și consideră că luptătorii împotriva comunismului nu sunt numai cei din decembrie ’89: „Comunismul nu a fost distrus în 1989. El a fost erodat de la 6 martie 1945 și dovada o fac toți cei ce au suferit în închisori din ’45 până în ’89”.
Cu toate că a întâmpinat piedici în a se afirma ca sculptor, Vasile Aciobăniței a participat, încă de la absolvirea facultății, la toate expozițiile organizate în București. În 1974, la Sala „Simeza” a organizat o expoziție personală cu 20 de lucrări din marmură și piatră. A participat la expoziția de sculptură românească de la Moscova, în 1976, cu „Melosul Popular I”.
Intenționează ca ultima lui expoziție să fie o retrospectivă a operelor sale, la aniversarea de 75 de ani. „Eu n-am lucrat pentru mine sau pentru prezent, ci am lucrat pentru viitor”. Până atunci însă, expoziția de la Huși va poposi și la Vaslui.
Sculptura sa este una modernă dar nu abstractă: „Prin sculptura mea nu m-am simțit tributar nici unui curent și, de aceea, privitorul poate înțelege ce vrea”, a declarat Aciobăniței.
Din păcate, activitatea lui artistică este încheiată, din cauza sănătății: „Acum mă văd în situația de a-mi privi propria munca de parca nu ar fi a mea. Inactivitatea și inutilitatea sunt pentru mine o suferință mult mai mare decât cea fizică”. (Maria Nenici, 17 oct. 1997)
Participări la expoziții
– 1974 expoziție personală, cu 20 de lucrări din marmură și piatră, la Sala „Simeza”;
– 1976 expoziția de sculptură românească de la Moscova, cu Melosul Popular I;
– 1977-78 expoziție personală cu 22 lucrări în marmură, bronz și piatră, la Sala „Eforie” din București;
– 1975-85, expozițiile „Fii ai meleagurilor vasluiene”, Vaslui;
– 1977 expoziție personală la Huși;
– 1979 a expus în Germania, la Herrenberg, Böblingen și Sindelfingen;
– 1981 a expus la Paris;
– 1992 „Căminul Artei”, București;
– 1995 Galeria „Simeza”, București;
– 1997 Huși.
Lucrari in Husi:
Bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Husi, sculptat in piatra alba. Se gaseste in parcul „Cuza” din fata Colegiului National „Cuza Voda” si a fost dezvelit in anul 1959 cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la Unirea Principatelor Romane. Este realizat in maniera clasica si asezat pe un piedestal din beton.
Bustul lui Mihail Kogalniceanu din Husi in piatra alba. Se afla amplasat in fata Colegiului National Agricol „Dimitrie Cantemir”, pe strada Mihail Kogalniceanu. A fost dezvelit in anul 1959 si este realizat in maniera clasica. Avand o inaltime de 1,40 m este asezat pe un piedestal din beton pe al carui frontispiciu este scris: „Mihail Kogalniceanu, 1817-1891”.
Bustul lui Calistrat Hogas sculptat in travertin,
expus in curtea Casei memoriale „Calistrat Hogas” din Piatra Neamt, (1963)
Pastorul (piatra), tabara de sculptura de la Magura, Editia VII-a 1976
