joi, 28 martie, 2024

Vaslui : Actiuni de prevenire si limitare a infectarii cu noul coronavirus

Distribuie:

Publicat:

Peste 250 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat şi în acest sfârşit de săptămână, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei COVID-19.

În activitățile desfășurate sub autoritatea instituției Prefectului au fost angrenați polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, inspectori ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, angajați ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, reprezentanți ai Autorității Rutiere Române, dar și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Au fost vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile și terasele. În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun.

 În ultimele 48 de ore, la nivelul județului Vaslui au fost verificate peste 400 de societăți comerciale (terase, piscine, etc) și legitimate peste 800 de persoane.

Au fost aplicate 353 de  sancțiuni contravenționale în valoare  de peste 199.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, pentru participarea la activități în spații pentru care au fost instituite restricții, pentru încălcări ale prevederilor  Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, pentru încălcări ale prevederilor  Legii 12/1990 privind  protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, pentru încălcări ale prevederilor  O.G. 28/1999  privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparete de marcat electronice fiscale,  pentru încălcări ale prevederilor  H.G. 857/2011 privind  stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, pentru încălcări ale prevederilor  H.G. 984/2005 privind  stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare,  pentru abateri la regimul circulației rutiere.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare socială pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Vă reamintim de TELVERDE – 080800165, număr de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID -19.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img