News Flash:

Vaslui: aur pentru Izabela Spiridon

27 Iunie 2017
1233 Vizualizari | 0 Comentarii
Atletismul vasluian culege lauri și din competițiile în aer liber. Izabela Spiridon, de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui, este noua campioană națională la junioare II, în proba de 5.000 m.

Tot la aceeași probă, Gabriela Buzdugan a trecut a doua linia de sosire, obținând medalia de argint. De remarcat faptul că vasluianca este cu doi ani mai mică față de restul competitoarelor, fiind încă junioară III. Ionela Lungu a terminat pe locul 5 în proba de 5000 m.

”Sunt rezultate excelente, ținând cont că s-a alergat pe o căldură insuportabilă. Sincere felicitări și mult succes în viitoarele competiții”, a spus Viorica Pintilie.

La 3.000 m, Izabela Spiridon a trecut a cincea linia de sosire, iar Ionela Lungu-pe 6. La proba de 1.500 m, Diana Ionela Vîrlan a încheiat competiția pe poziția a șaptea, în timp de Georgiana Nedelea a încheiat cursa pe locul 8.

atletismul vasluian
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0873 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021364 (s)