joi, 18 aprilie, 2024

VASLUI: Elevii de la Scoala Pogonesti fac Matematica si Informatica pe tableta

Distribuie:

Publicat:

Scoala Gimnaziala Pogonesti este una din cele 30 de scoli de la sate care intra in noul an scolar cu laboratoare complet echipate,cu materiale digitale educative pentru Matematica si Informatica si cu profesorii instruiti prin programul Digitaliada al Fundatiei Orange.

Digitaliada promoveaza educatia digitala si incurajeaza utilizarea la clasa a metodelor de lucru interactive si a continutului digital educativ, pentru a creste performantele scolare ale elevilor. Programul include platforma cu materiale educationale www.digitaliada.ro si un proiect dedicat scolilor din mediul rural, in care a fost selectata si Scoala Gimnaziala Pogonesti, judetul Vaslui.

Prin proiect 82 de profesori din toate cele 30 de scoli au participat la sesiuni de formare si au acces la aplicatiile educative instalate pe tablete si la 124 de proiecte didactice adaptate. 3.400 de elevi din mediul rural au acces permanent la laboratoarele dotate cu 826 tablete, 31 de laptopuri, 28 de videoproiectoare si ecrane de proiectie.
Scoala din comuna Pogonesti a amenajat laboratorul digital cu cele 26 de tablete, un laptop si un videoproiector primite de la Fundatia Orange. Pe tablete este instalat un set de aplicatii si jocuri ce vor fi folosite la predarea si invatarea matematicii si informaticii. Avantajul oferit de tehnologie este ca lectiile vor putea fi mult mai interactive. Practic, fiecare elev va lucra individual pe tableta, iar profesorul va putea urmari mai usor progresul acestora.

„Pentru mine, educatia digitala inseamna educarea elevilor in vederea utilizarii noilor tehnologii digitale, facilitandu-se astfel accesul la informatie. In acest context, a fost relevant pentru noi sa participam la Digitaliada pentru ca astfel putem ajuta elevii sa isi perfectioneze folosirea noilor tehnologii”, a declarat doamna Cristina Pavalescu, directorul Scolii Gimnaziale Pogonesti, judetul Vaslui.

Institutia scolara vasluiana a fost aleasa din 125 de scoli inscrise in concurs. Scolile selectate pentru editia 2017-2018 Digitaliada sunt din satele: Grivita, jud. Galati; Santandrei, jud. Bihor; Nicolae Balcescu, jud. Bacau; Satchinez, jud. Timis; Chiojdeni, jud.Vrancea;Gugesti, jud. Vrancea; Racovita, jud. Sibiu; Valea Lupului, jud. Iasi; Eselnita, jud. Mehedinti; Dragos-Voda, jud. Calarasi; Mircea-Voda, jud. Braila; Sancraiu de Mures, jud. Mures; Stefesti, jud. Prahova; Baisoara, jud. Cluj; Corbii Mari, jud. Dambovita; Dudesti, jud. Braila;Vladesti, jud. Arges; Petris, jud. Bistrita-Nasaud;Pogonesti, jud. Vaslui; Vanatori-Neamt, jud. Neamt.Acestea se altura celor 10 scoli care sunt in proiectul Digitaliada inca de anul trecut.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img