vineri, 29 martie, 2024

VASLUI: Liga cu 12 echipe

Distribuie:

Publicat:

La ultima adunare generala a Asociatiei Judetene de Fotbal (AJF) Vaslui s-a luat decizia reconfigurarii ligii a patra. Astfel, din noul sezon, competitia suprema judeteana va fi formata din 12 echipe.

Pajura Husi, fosta campioana a judetului Vaslui, este pe cale sa se retraga din competitiile de seniori. In schimb, Husana Husi si FDR Tutova si-au manifestat intentia de evolua in liga a patra.

“Suntem un club serios. Avem echipa, avem buget, avem unde juca, terenul de la Husi fiind printre cele mai bune din judet”, a precizat Costel Baicu, reprezentantul Husanei.

“Si noi vrem in liga a patra. Avem un teren, care se prezinta foarte bine. Am vrea sa ne duelam cu echipele bune din Vaslui. Ne ajunge cat am evoluat la nivel de liga a cincea”, a completat reprezentantul Tutovei.

Delegatii echipelor de liga a patra urmeaza sa decida daca se va mai disputa barajul dintre Star Tatarani si Multim Perieni sau vor fi primite amandoua in campionat. In discutie va fi luata si situatia echipei Unirea Banca, retrogradata matematic in liga a cincea. Tinand cont de faptul ca liga a patra s-a marit, Banca ar putea primi invitatia sa evolueze in aceeasi competitie.

“Banca are probleme cu terenul, care nu este conform standardelor si nici nu este propice fotbalului. Daca isi vor rezolva aceasta problema, atunci poate sa joace in liga a patra”, a spus Bogdan Gheorghita, presedintele AJF Vaslui.

Pana in prezent, sigure ca vor fi la startul ligii a patra sunt echipele FC Garceni, FC 2002 Vaslui, Vitis Suletea, Juventus Falciu, Atletic Club Barlad, Sporting Barlad, Flacara Munteni de Sus si Racova Puscasi.

Campionatul va incepe pe 3 septembrie si are sanse mari sa se dispute in sistem tur-retur, fara play-off. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img