sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Vaslui:O institutie functioneaza cu cinci angajati!

Distribuie:

Publicat:

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Vaslui, Corina Ursache, a atras atenţia, joi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, cu privire la lipsa personalului din instituţia pe care o conduce.

Ea a precizat că, la această dată, instituţia de cultură funcţionează cu cinci salariaţi, în condiţiile în care volumul de muncă este destul de mare.

‘Problema personalului este una foarte serioasă. Avem o fluctuaţie de personal care afectează activitatea instituţiei. Se întâmplă să angajăm persoane, iar după câţiva ani, timp în care s-au acomodat cât de cât cu problematica specifică, să plece. Condiţiile pentru concursuri sunt destul de stricte, ar trebui făcut ceva pentru acest lucru’, a declarat directorul DJCPN Vaslui.

Corina Ursache a subliniat că, dintre cei cinci angajaţi ai instituţei, doar ea are studii de specialitate, fiind de profesie arheolog.

Responsabilitatea principală a Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vaslui este protejarea patrimoniului cultural naţional imobil, mobil şi imaterial.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img