miercuri, 24 aprilie, 2024

Vasluian retinut pentru ca a incalcat ordinul de protectie

Distribuie:

Publicat:

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Gârceni, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

       La data de 21 noiembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au fost sesizați, de către o femeie în vârstă de 39 de ani, din comuna Gârceni, județul Vaslui, cu privire la faptul că fostul soț, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a încălcat ordinul de protecție.

      Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că la data de 21.11.2020, bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis de instanța de judecată la data de 02.10.2020, și ar fi pătruns în locuința din care fusese evacuat pentru o perioadă de 6 luni, agresând-o fizic pe fiica sa minoră.  

      Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite de instanța de judecată, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 100 metri faţă de fosta soție şi de locuinţa acesteia, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă ordinul de protecţie.

  În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de ieri acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img