vineri, 26 aprilie, 2024

Vasluianul Andrei Alexandru, Secretar de Stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, prezintă realizările din primul an de mandat

Distribuie:

Publicat:

Domnul Andrei Alexandru, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a postat recent pe rețeaua de socializare o analiză a realizărilor sale în cei 12 luni de mandat. Acesta a subliniat că, în acest an, a reușit să implementeze o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea cercetării și inovării în țară. Printre acestea se numără adoptarea Strategiei Naționale de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă (HG 933/2022) și a Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare numărul IV, care vor contribui la o creștere economică sustenabilă în anii următori.

De asemenea, domnul Alexandru a lansat investiții din componenta 9 a PNRR, printre care se numără investiția 8 cu o valoare de 168 milioane de euro, prin care se vor finanța 120 de proiecte de cercetare de 1.4 milioane euro fiecare, ce au ca scop atragerea de cercetători înalt specializați din străinătate în jurul cărora se vor cristaliza echipe de cercetare ce vor desfășura activitate științifică în centre academice din România. Domnul Alexandru a mulțumit tuturor celor care l-au susținut și a afirmat că își dorește să continue să lucreze pentru dezvoltarea cercetării și inovării în țară.

" S-a împlinit un an de când am fost numit secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Ca principale realizări aș menționa:

Adoptarea Strategiei Naționale de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă (HG 933/2022)

Adoptarea Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare numărul IV ce cumulează principalele instrumente de finanțare din cercetare și inovare care vor ajuta la asigurarea unei creșteri economice sustenabile în viitorii ani (HG 1188/2022)

 Lansarea investițiilor din componenta 9 a PNRR, dintre care aș menționa, în particular:

investitia 8 cu o valoare de 168 milioane de euro prin care se vor finanța 120 de proiecte de cercetare de 1.4 milioane euro fiecare, ce au ca scop atragerea de cercetători înalt specializați din străinătate în jurul cărora se vor cristaliza echipe de cercetare ce vor desfășura activitate științifică în centre academice din România.

Investiția 5 cu o valoare de 25 milioane de euro prin care s-au înființat 6 centre de competență prin parteneriat public – privat ce au ca scop desfășurarea de activități de cercetare aplicativă în domenii corelate cu cele 5 misiuni ale Uniunii Europene.

 Adoptarea unei legi de stimulare a asocierilor voluntare de organizații de cercetare pentru eficientizarea utilizării resurselor si infrastructurii (Legea 25/2023).

 Îndeplinirea tuturor țintelor și jaloanele din PNRR – componenta de cercetare.

Adresez pe această cale mulțumiri tuturor celor care m-au susținut pentru ocuparea acestei poziții și pe care sper că nu i-am dezamăgit.  " posta acesta pe reteaua de socialziare

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img