sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Veniturile din sectorul telecom din Romania au crescut cu 3% in anul 2019, ajungand la 16,5 miliarde de lei

Distribuie:

Publicat:

Veniturile din sectorul telecom din România au crescut cu 3% în anul 2019, ajungând la 16,5 miliarde de lei, adică 3,5 miliarde de euro, cea mai mare parte din total fiind generată de segmentul de telefonie mobilă (39%), arată datele prezentate duminică de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), care precizează că trei sferturi dintre cele 5,3 milioane de conexiuni de internet fix din România permiteau viteze foarte mari, de peste 100 Mbps, la sfârşitul anului 2019. De asemenea, traficul mediu de internet fix/locuitor a fost de 29 GB/lună, cu 14% mai mult faţă de anul precedent, iar rata de penetrare a internetului fix la 100 de gospodării a fost de 64% la nivel naţional în anul 2019, în mediul urban fiind de 75%, iar în mediul rural de 49%, potrivit news.ro.

”Veniturile din sectorul telecom au crescut cu 3% în anul 2019, ajungând la 16,5 miliarde de lei, adică 3,5 miliarde de euro. Segmentul de telefonie mobilă a generat 39% din totalul veniturilor din piaţă, segmentul de internet fix şi mobil a generat 30%, segmentul de retransmisie a programelor TV 14%, celelalte servicii însumând 17%”, arată datele publicate duminică de ANCOM.

În medie, venitul lunar din sectorul telecom a fost de 71 lei per locuitor.

În funcţie de veniturile obţinute în 2019, Orange avea o cotă de piaţă de 26%, Grupul Vodafone 24%, Grupul Telekom 24%, ceilalţi furnizori însumând 26%.

”O veste bună din sectorul telecom: la finalul anului 2019, trei sferturi dintre cele 5,3 milioane de conexiuni de internet fix din România permiteau viteze foarte mari, de peste 100 Mbps. Acest lucru s-a văzut, de altfel, şi pe parcursul stării de urgenţă care tocmai s-a încheiat, când reţelele de internet fix din România, bazate în principal pe fibră optică, au susţinut cu succes cererea excepţională de trafic. Nicicând în istorie reţelele de comunicaţii electronice nu au avut un rol atât de important pentru sprijinirea funcţionării societăţii noastre, a nevoilor noastre sociale, educaţionale, economice sau de altă natură, ca în aceste ultime două luni – să folosim Ziua Comunicaţiilor pentru a le mulţumi şi a-i felicita pe cei care au făcut posibil acest lucru, de-a lungul timpului” a declarat preşedintele ANCOM, Sorin Grindeanu, cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor, sărbătorită în fiecare an pe data de 17 mai.

ANCOM anunţă că datele statistice integrale privind piaţa telecom în anul 2019 vor fi publicate pe parcursul săptămânii viitoare.

Potrivit raportului ANCOM, 5,3 milioane de conexiuni la internet fix la sfârşitul anului 2019 (+4% evoluţie anuală), dintre care 3,9 milioane, adică 74%, reprezentau conexiuni de foarte mare viteză.

Traficul mediu de internet fix/locuitor a fost de 29 GB/lună, cu 14% mai mult faţă de anul precedent.

Rata de penetrare a internetului fix la 100 de gospodării a fost de 64% la nivel naţional în anul 2019, în mediul urban fiind de 75%, iar în mediul rural de 49%.

În funcţie de numărul de conexiuni la internet fix înregistrat la sfârşitul anului 2019, RCS&RDS avea o cotă de piaţă de 53%, Grupul Telekom 21%, ceilalţi furnizori însumând 26%.

Pe segmentul de Internet mobil, 12 milioane de conexiuni 4G (+16% creştere anuală), reprezentând 61% din totalul de 19,9 milioane de conexiuni active la internet mobil din ţara noastră.

Traficul mediu de internet mobil/locuitor a fost de 3,7 GB/lună, cu 41% mai mult faţă de anul precedent.

În funcţie de numărul de conexiuni active la internet mobil de la finalul anului 2019, Orange avea o cotă de piaţă de 39%, Vodafone 25%, ceilalţi furnizori însumând 36%.

La telefonie mobilă şi fixă, 22,7 milioane de cartele SIM active de telefonie mobilă, dintre care 58% pe bază de abonament şi 42% pe bază de cartele preplătite.

Traficul mediu de telefonie mobilă efectuat de un locuitor a fost de 4 ore şi 44 minute/lună, respectiv de 44 SMS-uri/lună; nivelurile sunt în uşoară scădere, pe fondul creşterii utilizării aplicaţiilor de mesagerie instant şi reţelelor sociale.

În funcţie de numărul de cartele SIM active la sfârşitul anului 2019, Orange avea o cotă de piaţă de 39%, Vodafone 30%, ceilalţi furnizori însumând 31%.

Telefonia fixă continuă să scadă: 8 minute/lună reprezintă traficul mediu efectuat de un locuitor de pe telefonul fix, în scădere anuală cu 17%.

În funcţie de numărul de abonaţi la telefonie fixă de la sfârşitul anului 2019, Grupul Telekom avea o cotă de piaţă de 40%, RCS&RDS 35%, ceilalţi furnizori însumând 25%.

De asemenea, pe partea de televiziune, 7,6 milioane de abonamente la servicii TV, dintre care 5,4 milioane erau abonamente prin cablu. În funcţie de numărul de abonaţi de la sfârşitul anului 2019, RCS&RDS avea o cotă de piaţă de 53%, Grupul Telekom 17%, ceilalţi furnizori însumând 30%.

Raportul de date statistice privind piaţa de comunicaţii electronice din România pentru anul 2019 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligaţia de a transmite către ANCOM valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img