vineri, 26 aprilie, 2024

Vestea incheierii unui acord Brexit a inflamat pietele europene: lira sterlina a explodat, iar bursele au urcat la cea mai mare valoare din ultimul an

Distribuie:

Publicat:

Vestea încheierii unui acord Brexit a inflamat piețele europene joi: lirra sterlină a urcat la maximul a cinci luni, iar bursele la cea mai mare valoare din ultimul an și jumătate, relatează Reuters, potrivit MEDIAFAX.

Lira sterlină, care a fost princiaplul indicator al sentimentelor legate de Brexit a sărit cu peste un procent față de dolar, ducând câștigurile din ultimele șase zile la 6%, situație care, dacă se va păstra, va fi un record al ultimelor trei decenii. Lira sterlină a fost cotată la 1,2988 dolari, iar euro a sărit, la rândul său, la maximul a două luni, la 1,1139 dolari.

Indicele londonez FTSE și cel pan-european STOXX 600 au urcat cu 0,6% iar unele investiții de refugiu, precum bndurile germane, francul elvețian sau aurul au început să piardă teren.

Analiștii spun că și bursa de pe Wall Street va deschide pe creștere, chiar dacă vânzările cu amănuntul din SUA au scăzut pentru prima dată în șapte luni, ceea ce sugerează că slăbiciunea indusă de sectorul manufacturier se răspândește în economie. Consumul a fost unul dintre puținele elemente încurajatoare din economia globală, astfel încât scăderea alimentează temerile că războiul comercial cu China va antrena economia globală în recesiune.

Prețurile petrolului au scăzut după ce datele au arătat stocuri mai mari decât era de așteptat în SUA, sporind îngrijorările că cererea globală de petrol ar putea slăbi pe fondul semnelor de încetinire economică.

Guvernul de la Londra și Comisia Europeană au ajuns la o înțelegere privind un acord pe tema Brexit, urmând ca noul tratat să fie prezentat joi liderilor reuniți la summitul Consiliului European, au anunțat Boris Johnson, premierul Marii Britanii, și Jean-Claude Juncker, președintele CE.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img