joi, 25 aprilie, 2024

VIDEO – Cum a fost construit de chinezi spitalul Huoshenshan din Wuhan, în doar 10 zile

Distribuie:

Publicat:

 

Primii pacienţi infectaţi cu coronavirus au fost internaţi luni într-un spital specializat construit în doar zece zile în Wuhan, epicentrul epidemiei cu noul tip de virus, relatează CNN. Primii pacienţi au sosit luni dimineaţă la spitalul Huoshenshan, potrivit mass-mediei de stat din China. Nu există momentan detalii despre identitatea şi starea pacienţilor. Armata chineză a trimis 1.400 de doctori, asistente şi personal auxiliar pentru a îngriji pacienţii la spitalul din Wuhan, a relatat agenţia oficială chineză Xinhua. De asemenea, doctorii de la noua unitate medicală din Wuhan pot comunica prin intermediul unui sistem video cu experţi de la spitalul central al armatei chineze, cu sediul la Beijing. Clădirea are un sistem de ventilaţie specializat, numeroase saloane pentru izolare şi 30 de saloane de terapie intensivă, potrivit cotidianului guvernamental Yangtze Daily. Spitalul, cu o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, a fost construit de 7.000 de muncitori în doar zece zile şi are o capacitate de 1000 de paturi. Autorităţile medicale chineze au anunţat luni dimineaţă că numărul total al deceselor cauzate de noul coronavirus se ridică în prezent la 361. Alte peste 17.000 de persoane au fost infectate cu acest virus. La nivel mondial, peste 20 de ţări au raportat peste 130 de cazuri de infecţie cu acest virus. Cele mai multe dintre aceste persoane călătoriseră recent la Wuhan sau în alte zone din provincia Hubei sau erau turişti chinezi. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img