joi, 25 aprilie, 2024

VIDEO IMAGINI TERIBILE 30 de morti in explozia accidentala a unui camion-cisterna in apropierea unei statii de autobuz, in Nigeria

Distribuie:

Publicat:

Cel puțin 30 de persoane, inclusiv copii, şi-au pierdut viaţa miercuri în centrul Nigeriei în urma exploziei unui camion-cisternă care s-a răsturnat în apropiere de o staţie de autobuz, au anunţat serviciile de urgenţă citate de dpa şi EFE.

Între victime se numără personal şi studenţi de la Politehnica de stat din oraşul Lokoja, situată în apropiere de locul accidentului, a precizat Direcţia federală pentru siguranţa drumurilor, scrie agerpres.ro.

Între morţi se află de asemenea o familie formată din cinci persoane şi mai mulţi copii de vârstă şcolară.

Cauzele accidentului încă nu au fost stabilite, dar ancheta preliminară indică o posibilă defecţiune la frânele camionului.

Alte nouă vehicule au luat foc după explozie.

Guvernatorul statului Kogi, Yahaya Bello, a făcut apel la populaţie să rămână "calmă şi paşnică", în pofida suferinţei.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Nigeria, fiind determinate de multe ori de infrastructura rutieră precară, starea proastă a vehiculelor şi imprudenţa şoferilor.

În iunie 2018, 11 oameni au murit şi 54 de maşini au luat foc după răsturnarea unui camion-cisternă în capitala comercială Lagos.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img